Monitorul Prețurilor Carburanților, platforma on-line care la arată conducătorilor auto prețurile practicate de către principalele rețele de distribuție a carburanților auto, a fost lansat, în data de 1 iulie, de Consiliul Concurenței.
Acest comparator de prețuri afișează cele mai apropiate benzinării, localizarea geografică, serviciile oferite de acestea, precum și prețurile practicate.
Monitorul Prețurilor Carburanților este valabil atât sub formă de aplicație web, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard și premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar și Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.
Aplicația Monitorul Prețurilor este dezvoltată în România de compania Maguay, iar căutările și consultarea aplicației pot fi efectuate doar pe teritoriul țării.
Platforma este gestionată de Consiliul Concurenţei, iar datele/informaţiile sunt încărcate în aplicaţie, la nivel național, de către companiile partenere.
Monitorul Preţurilor Carburanţilor este una dintre componentele proiectului Monitorul preţurilor pentru alimente şi carburanţi, urmând ca în perioada următoare să devină funcțională și cea de a doua componentă a proiectului, respectiv cea referitoare la prețurile alimentelor.
Proiectul, având valoarea totală, de 1.422.346,00 lei fără TVA (305.880 euro), este finanţat integral de la bugetul de stat. Consiliul Concurenţei a iniţiat acest proiect în 2018, având ca partener instituţional Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC.