Mergem mai departe, alături de Niculae Neacșu, cu istorisirile despre ITIA, port-drapelul transporturilor românești de dinainte de 1989, într-un al treilea și ultim episod. Dar povestea Întreprinderii de Transporturi Internaționale Auto este departe de a se încheia…
„Și atunci, ca și acum, au fost și perioade mai bune, și mai puțin bune. Important este să înveți din greșeli și să nu încerci să inventezi din nou roata”, ne spune Niculae Neacșu, amintindu-și, printre altele, și de ceea ce însemna viața de zi cu zi a unui tânăr, într-un anumit context, în urmă cu 30-40 de ani.
„La 27 de ani m-am căsătorit. La vremea respectivă, locuințele se distribuiau numai prin întreprinderi. Am putut, astfel, să îmi iau un apartament cu trei camere, chiar dacă n-am avut un leu în buzunar. Am făcut un împrumut la CEC, pentru care aveam rată de 425 de lei pe lună. Aveam salariu de 3.000-3.500 lei – erau bani mulți la momentul respectiv. Te puteai duce la restaurant și, cu 5 lei, puteai mânca și puteai bea și o bere. O sticlă din cel mai bun vin costa 7 lei. Pâinea era 3,50 lei cea intermediară, bagheta – 3 lei, cea albă era 2,50, cea neagră – 2 lei și un covrig – 25 de bani”.
Și, pentru că tot a venit vorba despre alimente, cei care au trăit vremurile respective pot înțelege că, la un moment dat, mâncarea devenise nu numai o problemă, ci și o marfă de contrabandă. În acest context, poate mai mult ca oricând, parafrazând o vorbă veche, succesul românului începuse să treacă (și) prin stomac.
Dar și camaraderia…
„La prânz, mâncam în grup, pachețelele se puneau la comun și, la ora 11:30, se punea o masă mare”, își amintește . Pauza de masă, la ITIA, dura o jumătate de oră și, de obicei, se lua între 11:00 și 13:00.
„Prin anii ‘78-’79, directorul nostru de la acea vreme, Protopopescu, a dispus să se deschidă un bufet la parterul clădirii de birouri, cu mâncare caldă și rece. S-a gândit să ne dea și câte o bere de persoană, la masă, că așa văzuse că se practica în Germania. Dar asta n-a durat nici o săptămână, din lipsă de cumpătare! Cei care nu beau le dădeau celorlalți și, uite-așa, ajungeau câte unii să se îmbete criță. Apoi berea a fost înlocuită cu băuturi răcoritoare. Era un băiat de la bufet care venea cu un cărucior mobil prin ateliere, cu apă și suc. Ca orice român inventiv, avea la el și alcool și își știa el clienții, cărora putea să le ofere câte-un «întăritor»”, își amintește interlocutorul nostru.
Mai târziu, în anii ‘82-’83, a apărut noțiunea de cantină, pentru care se aducea mâncare gătită de la abator, de la Popești. În condițiile în care ITIA transporta alimente, relația conducerii cu abatorul era foarte bună. „La vremea respectivă, când lumea umbla după o bucată de carne de îi ieșeau ochii, noi aveam mâncare cu carne de la cantina abatorului, de nu mai știam de noi”, spune Niculae Neacșu.
Testările psihologice, luate în serios
Revenind la aspectele profesionale, Niculae Neacșu a dorit să sublinieze că nu numai pregătirea tehnică a mecanicilor sau șoferilor era extrem de riguroasă, ci și evaluarea psihologică a conducătorilor auto. „ITIA avea laborator de testare psihologică, iar acesta dispunea de doi psihologi. Existau stații de testarea îndemânării, simulatoare auto, precum și un cabinet de protecția muncii, cu un angajat permanent, domeniu care se lua foarte în serios. Izolația fonică era făcută din cartoane de ouă. Era, de asemenea, un laborant care făcea filmări. Existau tot felul de instalații psiho-tehnice, iar testările se făceau anual. Dacă existau dubii în legătură cu o persoană testată, era trimisă la IRTA, unde era un doctor celebru în domeniu”.
Pe de altă parte, un aspect mai puțin pozitiv era faptul că, înainte de Revoluție, nu directorul dicta asupra angajaților, ci Securitatea; nu se făcea nicio angajare fără acordul acestui organism, care supraveghea îndeaproape fiecare persoană în parte. În acest context, a fost absolut normal ca, în 1986, să se instaleze un sistem de supraveghere a incintei, cu două camere de luat vederi. Acestea au fost primele care au fost distruse la Revoluție, alături de ceasurile de pontaj cu cartelă, care se aflau la intrare.
Un adevărat gigant
Deși numele întreprinderii a conținut întotdeauna cuvântul „Auto”, ITIA a deținut, printre altele, și trenuri frigorifice, 27 de granituri. O garnitură era formată dintr-un vagon-uzină, unde se afla motorizarea, rezervorul de motorină, dormitor, sufragerie, bucătărie și partea de frig, și șapte vagoane, fiecare cu o capacitate de 60 t. Uneori, camioanele descărcau direct în vagoane, ca să le răcească și apoi să plece către Rusia. Vagoanele acționau ca un fel de depozit frigorific pe roți.
„Ca organizare, ITIA a fost uriașă pentru vremurile respective, atât la nivelul atelierelor de reparații, cât și ca activitate de transport”, subliniază Niculae Neacșu.
Schimbarea la față a unei legende
Apoi, a sosit momentul 1989, care a marcat nu neapărat un declin, ci o foarte necesară adaptare la noile condiții ale pieței a unui gigant care, peste noapte, s-a trezit că trebuie să facă față unei concurențe acerbe.
„Pe mine m-a prins Revoluția secretar de partid, aici, la ITIA. Îmi venise numirea de două luni, dar îi avertizasem că nu voi sta în birou, ci în atelierul din Autobaza 1, acolo unde era locul meu. Pe 25-26 decembrie 1989, directorul, inginerul șef, secretarul executiv și încă câțiva alții nu au mai fost primiți în curtea întreprinderii. După două săptămâni, ni s-a sugerat să ne alegem singuri propria noastră conducere. Au venit înapoi în firmă toți cei care fuseseră dați afară de către vechiul regim și, într-adevăr, așa s-a și întâmplat, am stabilit o nouă conducere, formată din oameni care au lucrat aici”.
În 1990, ITIA a cumpărat 200 de camioane Volvo noi, cu semiremorci Fruehauf. A fost prima și cea mai mare investiție de acest gen. ITIA încă era întreprindere de stat. S-au solicitat mai mulți ofertanți și au venit oferte de la MAN, Iveco, Mercedes și Volvo, aceștia din urmă având oferta cea mai bună. Și în ziua de astăzi, după 25 de ani, unele dintre acele camioane încă mai funcționează!
Astăzi, după pensie, Niculae Neacșu se retrage către casa părintească. Ceea ce a trăit nu îl va părăsi niciodată. Iar viitorul… Un om activ, rămâne activ. Un om care a cunoscut multe, care a trăit multe, care știe să discearnă cele bune de cele rele, în fiecare val al vieții care vine și trece, care știe să se bucure de primele și să le înfrunte pe cele din urmă cu fruntea sus, nu poate încheia un reportaj decât cu „va urma”, pentru multe decenii de acum încolo.
Vă mulțumim și vă așteptăm să scriem, împreună, o carte de istorie a transporturilor românești.
Istoria „modernă” a transporturilor rutiere românești este indisolubil legată de cea a Întreprinderii de Transporturi Internaționale Auto – sau, așa cum o știm cu toții, ITIA. Aproape 50 de ani de activitate, cu sprijinul unor oameni de valoare, care și-au dedicat întreaga viață profesională transporturilor. Unul dintre aceștia este Niculae Neacșu, care și-a început cariera aici, în 1969, ca mecanic, și a ieșit la pensie, în 2016, de pe funcția de director tehnic al Romtrailer, care funcționează la aceeași adresă cu ITIA, ambele firme făcând parte din grupul Camion Logistic. Niculae Neacșu ne-a povestit, pe parcursul câtorva ediții, despre istoria mai puțin cunoscută a unui domeniu care pune lumea în mișcare.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
