Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri sunt oprite pentru control, în această săptămână, de poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate simultan, în toate statele membre ale Uniunii europene (UE), informează Poliția Română.
Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Acțiunea se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.