OMV Petrom (SNP) va explora împreună cu grupul spaniol Repsol 4 perimetre onshore situate în sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură, în baza unui contract încheiat vineri, ce presupune investiţii de 50 de milioane de euro în următorii 2 ani. Este cel de-al treilea parteneriat încheiat de OMV Petrom în ultimii 5 ani, după acordurile semnate cu ExxonMobil, în 2008, şi cu Hunt Oil, în 2010.
“OMV Petrom (…) semnează azi cu Repsol un contract de farm-out (de transfer al drepturilor derivate din acordurile de concesiune petrolieră, n.r.) prin care Repsol achiziţionează o participaţie de 49% pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 – 3.000 de metri a perimetrelor onshore de explorare Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII, localizate în sudul Carpaţilor de Curbură şi respectiv al Carpaţilor Meridionali” , se arată într-un comunicat remis vineri de compania din grupul austriac OMV.
Activităţile OMV Petrom în regiunea respectivă vizează atât explorarea, cât şi producţia.
“După privatizare, OMV Petrom a derulat un program intens de seismică 3D în zonă, în urma căruia a fost raportată descoperirea de gaze de la Totea (partea de sud-vest a României). OMV Petrom şi Repsol vor evalua împreună datele obţinute în cadrul programului de seismică deja derulat pentru a determina oportunităţile de foraj de explorare. Se estimează că, în următorii doi ani, parteneriatul OMV Petrom-Repsol va investi aproximativ 50 de milioane de euro pentru forajul de explorare” , se precizează în comunicat.
Grupul OMV mai are parteneriate de explorare şi/sau producţie încheiate cu grupul Repsol, în Libia şi Bulgaria.
Repsol este o companie integrată de ţiţei şi gaze, prezentă în peste 30 de ţări, cu peste 23.000 de angajaţi. Compania este specializată în explorarea offshore la mare adâncime, generând unele dintre cele mai mari decoperiri recente la nivel mondial.
Producătorul de ţiţei, gaze naturale şi electricitate Petrom este deţinut 51% de grupul austriac OMV, restul titlurilor fiind controlate de Ministerul Economiei (20,6%), Fondul Proprietatea şi alţi acţionari. Titlurile companiei sunt listate la BVB.
În 2012, Petrom a înregistrat un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro). (M.S.)