Pasajele peste Centura Oradea, gata înainte de termen

centura-oradeaVești bune de la CNADNR, după atâtea vești proaste: pasajele ce se construiesc peste Centura Oradea – Ciheiului și Nojoridului – vor fi gata în această lună, cu două luni mai devreme.

Ministrului Transporturilor, Sorin Bușe, a inspectat sâmbătă șantierul și s-a declarat mulțumit:”Aceste proiecte sunt un exemplu clar de profesionalism, mai ales că terminarea lucrărilor se face cu două luni mai devreme, o dovadă că este posibilă o asemenea mobilizare”.

Pasajul Nojoridului, de 630 m, are un stadiu de execuție de 99% iar în acest moment constructorul realizează marcajele rutiere pe întreaga lungime a sa.

Pasajul Ciheiului, de 484 m, este executat 98%.

Proiectele tehnice au fost elaborate de Primăria Oradea și transmise către CNADNR pentru efectuarea licitațiilor de execuție a lucrărilor, oiar contractele au prevăzut luna noiembrie 2016 ca termen de finalizare.

Ministrul a inspectat și lucrările de pe DN76 Deva – Oradea, începute în 2009, având și o întâlnire cu primarii localităților din zonă, care și-au exprimat sprijinul pentru acest proiect.

sorin buse, catalin homor

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.