Peste 730 de copii și tineri cu nevoi speciale, susţinuţi prin a VI-a ediţie a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat astăzi, la Cluj-Napoca, organizațiile non-profit care vor beneficia de o finanțare totală în valoare de 300.000 de lei în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Astfel, vor fi susținute cauzele a peste 730 de copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave.

„Cele șase ediții de până acum ale programului au generat peste 630 de proiecte privind reintegrarea psiho-socială a copiilor cu nevoi speciale de sănătate. Calitatea acestor proiecte, nivelul de pregătire a specialiștilor implicați și rezultatele obținute ne dau speranța că, pe lângă cele peste 100 de proiecte finanțate de către MOL România, și celelalte vor găsi susținere în folosul comunității noastre. Dorim să susținem în continuare acest program inițiat în 2009 în beneficiul copiilor și tinerilor cu nevoi speciale, prin care sprijinim soluţionarea unor probleme cronice existente, implicând atât specialiști cât și familiile celor afectați”, a declarat Kinga Daradics, CEO al MOL România.

Organizațiile non-profit și asociațiile care intenționează să deruleze proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri au depus 135 de dosare de înscriere până la data limită, 20 decembrie 2014.

În urma evaluării și jurizării au fost selectate pentru finanțare 19 proiecte, care urmează să fie derulate în perioada ianuarie-august 2015, fondurile alocate de MOL România fiind de 300.000 lei.

“Aplicațiile selectate de juriul de specialitate din acest an au fost acelea care au dovedit cunoașterea nevoilor specifice a grupurilor țintă definite pe etape de vârsta, în complexitatea lor și a diagnosticelor pe care copiii le pot avea într-o perioadă a vieții lor. Respectul copilului în suferință cât și al valorilor umane, implică tehnici de intervenție profesionistă și modalități documentate etic care să evidențieze efectele benefice cu impact cât mai profund și îndelungat în timp”, a declarat dr. Violeta Stan, președintele juriului.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iași, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Sibiu, Timiș.

Printre domeniile în care vor fi derulate proiecte se numără terapia prin artă, meloterapie, ludoterapie, terapie prin dans, acvaterapie, stimulare senzorială, drama terapie, terapie prin poveste, biblioterapie, „legacy making”, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, terapie experiențială, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

“Programul MOL pentru sănătatea copiilor a fost prezentat  la cel de-al doilea Congres Mondial consacrat Rezilienței, ceea ce a avut un efect pozitiv suplimentar asupra activității ONG-urilor participante. Aplicarea metodelor și instrumentelor de evaluare utilizate pe plan mondial ajută foarte mult atât în stabilirea corectă a rezultatelor cât și în comunicarea acestora în mediul științific. Astfel, pe lângă beneficiarii direcți – copiii cu dizabilități și familiile lor – programul vine și în sprijinul specialiștilor din domeniul terapiilor alternative”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit care desfăşoară activităţi legate de scopul proiectului, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase.

Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de auto-exprimare creativă, individuală şi de grup.

În cele cinci ediții precedente, MOL România a sponsorizat 90 proiecte cu aproape 1,5 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 7.300 de copii și tineri.

Concursul de proiecte pentru cea de-a șasea ediție a fost lansat în 20 noiembrie, iar termenul de trimitere a dosarelor de proiecte a fost 20 decembrie 2014. Fiecare organizație a putut să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanţare, iar fondurile totale disponibile au fost de 300.000 lei.

Juriul ediției 2014 a fost format din: Violeta Stan, medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, Oana Rusu, sociolog, manager operațional la Asociația Little People România, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2014, Roxana Morun, realizator, TVR Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Harghita.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări.

Grupul controlează 4 rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 154 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Proiectele finanțate

Fundația Hospice Emanuel din Oradea oferă intervenţii terapeutice în scopul minimalizării distresului şi anxietăţii experimentate de copii în mediul spitalicesc şi asigurării creşterii şi dezvoltării lor optime în perioada internării în spital și după întoarcerea acasă.

Prin proiectul Asociației Hip-Tep un grup de 12 copii cu dizabilităţi grave vor beneficia săptămânal de şedinţe de hipoterapie oferite de doi specialişti pe o perioadă de 8 luni.

Asociaţia Audiosofia se adresează prin acest proiect copiilor hipoacuzici (purtători de implant cohlear sau de aparate auditive convenţionale) cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, printr-un program de terapie prin joc şi dramaterapie.

Asociaţia de Mişcare de Tabără Yuppi organizează o tabără de recreere terapeutică / terapie prin experienţă cu scopul de a oferi pentru 40 de copii cu vârsta între 13-17 ani, tratați de boli canceroase, activităţi la care nu au acces în viaţa cotidiană.

Asociaţia HorsEmotion oferă copiilor cu afecțiuni neuro-motorii, psiho-motorii și psihiatrice, care provin din familii dezavantajate financiar, o calitate de viață mai bună prin îmbunătățirea stării fizice, dar mai ales psihice și emoționale.

Proiectul Asociaţiei Române pentru Studiu şi Intervenţie în Traumă vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor pacienţi de a înţelege ”mesajul” pe care pielea încearcă să-l transmită şi de a-l transpune într-o formă care să aibă semnificaţie pentru ei.

Asociaţia Prosperitas Vitae susține că întârzierea în dezvoltare a copilului mic, observată timpuriu, poate fi compensată printr-o stimulare adecvată, prin adaptarea unor metode terapeutice la necesităţile şi particularităţile copilului și prin folosirea unor metode terapeutice noi, complementare.

Scopul proiectului Asociaţiei Kozmutza Flóra este de a îmbunătăți capacitățile motrice deficitare, de a dezvolta independența în apă și de toate zilele, prin activități țintite și ludice de acvaterapie, profitând de efectele benefice ale apei și înotului, și prin aceste experiențe pozitive dezvoltarea auto-evaluării, încrederii în sine și personalității copiilor participanți.

Intervenția propusă de Asociaţia Elfise axează pe dezvoltarea unei legături afective echilibrate, dezvoltarea unor abilități și mecanisme de „coping” adecvate și de relaționare prin comunicare verbală, nonverbală și atitudine socială agreată realizată în prim pas între  beneficiar și terapeuți, cu ajutorul terapiei asistată de câini.

Asociația Lumina dorește să realizeze o intervenţie de „legacy making” prin poveşti digitale pentru 15 copii care suferă de boli limitatoare de viaţă din judeţul Bacău şi să dezvolte competenţele a 15 membri de familie (părinţi, fraţi) în a sprijini copilul bolnav din familie, în a-şi crea propria poveste digitală, ca mecanism de „coping”.

Asociaţia Prader Willi din România organizează weekend-uri terapeutice, la care participă și părinții celor 45 de copii incluși în proiect din Zalău și împrejurimi, cu diverse dizabilităţi produse de boli rare și cu tulburări din spectrul autist.

Asociaţia Spitalului de Psihiatrie Dr. Gh. Preda Sibiu realizează ședințe de cântat în comun de tip Singende Krankenhaueser și activități aferente (promovarea beneficiilor activității de muzică și mișcare) pentru 88 copii între 7-12 ani cu afecțiuni psihiatrice de la Secția de Psihiatrie Infanto-Juvenilă a spitalului.

Fundaţia de Abilitare Speranţa propune ca prin activitățile specifice de muzicoterapie să maximizeze șansele de abilitare pentru minim 20 de copii cu dizabilități sau decalaj în dezvoltare.

Asociaţia Umanitară Ioana oferă servicii de stimulare şi recuperare psihomotrice pentru copiii cu deficienţă mentală din două şcoli speciale din judeţul Hunedoara, prin intermediul ecvinelor (cal, ponei şi măgăruş).

Asociaţia Licuricii propune îmbunătățirea calității vieții a 20 de copii cu diabet din evidența Secției de diabet zaharat, boli de nutriție și metabolice, din cadrul Spitalului Județean Suceava. Copiii vor beneficia de sprijin psihologic în vederea procesării experiențelor traumatice asociate cu evoluția cronică și spitalizarea, vor fi încurajați în vederea exprimării gândurilor și emoțiilor legate de boală și spitalizare, vor dobândi strategii sănătoase de a face față mediului spitalicesc.

ProiectulFundaţiei Inocenţi este destinat unui un grup de minim 52 copii cu diferite afecțiuni, care vor realiza Jurnale de sănătate cu desene și fotografii, exprimând orice trăiri și sentimente – supărare, frică de spitalizare, neîncredere, nervozitate etc. din perioada spitalizării.

Fundaţia Vatra Paşcanilor contribuie la dezvoltarea personală și stimularea autoexprimării creative a copiilor cu deficiențe severe și asociate de la Școala Gimnazială Specială Pașcani prin activitățile de la cabinetul de artterapie – tehnica modelajului și olăritului – în vederea facilitării integrării școlare, profesionale și sociale a acestora.

Asociaţia Equus asigură posibilitatea copiilor cu diferite dizabilități care provin din familii cu situație socială dezavantajată, din mediul rural, de a participa la terapie cu cai.

Asociaţia pentru Protecţia Familiei Életfa /Copacul Vieții/oferă terapie prin artă unui număr de 50 de copii şi tineri cu nevoi speciale care frecventează două centre de reabilitare.

Lista proiectelor finanțate se găsește la

https://pentrucomunitate.ro/web/rezultate/2014/sanatate_2014_castigatori.pdf. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.