Mining Watch România și Campania Salvați Roșia Montană condamnă Guvernul pentru acordarea licenței de exploatare a cuprului și aurului pentru zăcământul Rovina. Strategia de transformare a Munților Apuseni într-o imensă carieră de suprafață avansează vertiginos prin licența primită de Carpathian Gold pentru acest perimetru, reclamă Mining Watch România, într-un comunicat remis redacţiei şi pe care îl redăm integral:
“În acest fel, Guvernul Ponta permite demararea de noi proiecte devastatoare pentru mediu, ignorând zecile de mii de oameni care au ieșit în stradă împotriva mineritului cu cianuri la Roșia Montană, în toamna anului 2013. Potrivit fostului director al Institutului Geologic Român, Ștefan Marincea, dezvoltarea de proiecte miniere în zonă ar duce la “generarea a nu mai puțin de 2.900 de hectare de deșeuri”.
Prezentul proiect propune exploatarea în imense cariere de suprafață a 120 tone de aur și 100.000 de tone de cupru. Rovina ar putea deveni astfel cea mai mare exploatare din România, dimensiunea celor două cariere – cu diametre de 500 și 600 de metri și adâncimi între 300 și 400 de metri, depășind chiar și proiectul Roșia Montană.
În prezent, întreaga zonă este acoperită de terenuri agricole, pășuni și pădure, toate obiectivele proiectului fiind situate pe zone nelocuite, dar în imediata vecinătate a satelor Rovina și Merișor ce aparțin comunelor Criscior și Bucureșci. În linie dreaptă, Rovina este situată la 20 de kilometri de Roșia Montană și la doar 7 km de Brad, oraș ce numără 13.900 de locuitori.
Procedurile prin care Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) gestionează și vinde zăcămintele minerale sunt secrete, contractele prin care statul român cedează resursele minerale fiind în continuare considerate secret de serviciu. Agenția Națională de Resurse Minerale, emitenta licențelor, este subordonată direct Guvernului, președintele instituției fiind numit printr-o decizie politică, a primului-ministrului.
Și în acest caz ANRM a acordat licența de exploatare pentru Rovina, unui operator privat, în totală lipsă de transparență. Rovina devine astfel primul proiect minier deținut 100% de o companie privată, fără participarea statului român. La data prezentului comunicat, Agenția nu a publicat pe pagina proprie informații privind noua licență și acestea nu se regăsesc nici în lista de anunțuri publice.
ANRM se comportă de altfel ca stat în stat, în pofida faptului că resursele minerale fac obiectul, potrivit Constituției, exclusiv al proprietății publice. Deosebit de grav este faptul că în etapa de eliberare și atribuire a licențelor miniere, populația locală este trecută în totalitatecu vederea. Majoritatea celor care vor fi afectați în mod direct de proiectul minier nu dețin nici măcar informații de bază despre proiect, cei mai mulți neînțelegând ce înseamnă cariere de asemenea dimensiuni.
“ANRM ar trebui să se comporte ca un administrator și nu ca un proprietar al zăcămintelor. Mining Watch România condamnă această atitudine feudală a autorităților, de considerare a avutului public ca fiind proprietatea instituției ce administrează bogățiile subsolului. Dincolo de suspiciunile de corupție și urmărire ilicită a a interesului personal (demonstrat în cazurile Roșia Montană și Certej), se pune întrebarea critică: dacă totul este legal și realizat în interesul public, de ce totul este secret?,” a comentat Tudor Brădățan din partea rețelei Mining Watch România.
Titularul proiectului este Carpathian Gold (TSX:CPN), prin compania Samax Romania Limited, care la rândul ei deține Samax România, societate cu răspundere limitată (SRL) înregistrată în Baia Mare. Carpathian Gold este companie minieră junior, care propune proiectele miniere Rovina (România) și Riacho dos Machados Gold (Brazilia). Potrivit unui anunț al companiei din iulie 2011, Barrick Gold (TSX:ABX), cea mai mare companie minieră din lume, cumpăra 9% din acțiunile Carpathian Gold contra sumei de 20 de milioane de dolari.
În acest context de suspiciuni de corupţie, vădită incompetenţă în apărarea interesului naţional şi totală lipsă de transparenţă, putem afirma că activitatea ANRM nu corespunde unui standard demn de o naţiune europeană.
Prin urmare, exploatarea resurselor în condiţiile unei slabe capacităţi a autorităţilor de control sau de analiză a propunerilor companiilor miniere vine într-un moment în care deciziile nu sunt asumate de comunităţile afectate.
Impunerea forţată şi extrem de politizată a unor noi proiecte de minerit, avizate într-un ritm foarte rapid, netransparent şi la limita legalităţii, nu face decât să sugereze dorinţa industriei și Guvernului României de a impune proiecte cu numeroşi factori de risc, neasumaţi nici de comunităţi, nici de societate.
În acest context de suspiciuni de corupţie, vădită incompetenţă în apărarea interesului naţional şi totală lipsă de transparenţă, putem afirma că activitatea ANRM nu corespunde unui standard demn de o naţiune europeană.
Prin urmare, exploatarea resurselor în condiţiile unei slabe capacităţi a autorităţilor de control sau analiză a propunerilor companiilor miniere vine într-un moment în care deciziile nu se iau în mod democratic şi nu sunt asumate de comunităţile afectate.
Impunerea forţată şi extrem de politizată a unor noi proiecte de minerit, avizate netransparent şi la limita legalităţii, într-un ritm foarte rapid, nu face decât să sugereze dorinţa industriei și Guvernului României de a impune proiecte cu numeroşi factori de risc, neasumaţi nici de comunităţi, nici de societate”.