Premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui Narcis Neaga, directorul general interimar al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Prim-ministrul a a făcut anunțul în 9 iulie, la începutul ședinței de Guvern, acuzând că, sub conducerea lui Neaga, au fost blocate proiecte de infrastructură, cum este Autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 4.
„Conducerea CNAIR a blocat, în mod nejustificat, evoluția unor proiecte. Autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 4, avea documentaţia gata din luna mai 2018. Actualul management a anulat-o şi mai bine de un an nu a făcut niciun demers pentru promovarea investiţiei”, a precizat premierul.
Dăncilă a dat ca exemplu și secţiunile 3 şi 4 de pe drumul expres Craiova- Piteşti. Potrivit premierului, acestea sunt blocate de CNAIR, deşi documentaţia este definitivată din 2017.
Dăncilă a mai acuzat actuala conducere că şi-a asumat termene total nerealiste şi a dezinformat cu privire la stadiul şi evoluţia unor investiţii majore: „Mă refer la deschiderea integrală a circulaţiei pe autostrada Sibiu- Nădlac, precum şi realizarea a 180 de km de autostradă, până la final de an”.