UPDATE: Circulația rutieră pe sectorul de autostradă Sibiu-Boița a fost deschisă, în 15 decembrie, la ora 15.00.
Primii 13,17 km din viitoarea Autostradă Sibiu-Pitești, construiți între Sibiu și Boița, sunt dați în circulație concomitent cu încheierea lucrărilor de consolidare a DN7 (E81), la mijlocul lunii decembrie a acestui an, în avans cu câteva luni.
Sunt, de altfel, singurii kilometri de autostradă realizați în 2022. Lucrările sunt executate de PORR. Pe traseul secțiunii 1 Sibiu-Boița, s-au construit opt poduri, pasaje și viaducte, precum și două noduri rutiere, la conexiunea cu Varianta de Ocolire Sibiu și de racordare cu DN7.
Șoferii scapă, la mijlocul lui decembrie, de blocajele din zona Tălmaciu și de la intersecția dintre DN1-DN7.
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere: „Seriozitatea în abordarea proiectelor, de către CNAIR, face posibilă deschiderea, încă din acest an, a primilor 13 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești, și mă refer la secțiunea 1 Sibiu-Boița. Totodată, semnarea celor trei contracte pentru proiectarea și execuția secțiunilor 2, 3 și 4 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești reprezintă o reușită notabilă a întregii echipe de la CNAIR”.
Cei 13,17 km dintre Sibiu (Șelimbăr) și Boița sunt singurii kilometri de autostradă care sunt dați în trafic în acest an. Acestora li se adaugă cei aproape 40 km de drum expres (primul din România), DEx12 Craiova-Pitești, inaugurați pe 21 aprilie și 28 iulie.
Restricțiile de pe DN7 (E81), o toamnă întreagă
CNAIR a executat, timp de mai multe luni, lucrări de reparații pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, în zona localității Boița, județul Sibiu, evident cu instituirea restricțiilor auto (pe sectoare de 200-300 m, circulația s-a desfășurat alternativ, pe un singur fir, dirijată pe timp de zi cu piloți și cu semnalizare provizorie, iar pe timp de noapte, cu semafoare). „Zona de șantier de pe DN7 va reprezenta zona de descărcare a traficului de pe sectorul 1 al viitoarei Autostrăzi Sibiu-Pitești, care va fi dat circulației, în decembrie, perioadă când va fi finalizată și lucrarea de pe drumul național”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Au fost restricții de circulație și la podul situat peste râul Topolog (km 157), în localitatea Milcoiu, jud. Vâlcea, pod readus la clasa de încărcare E corespunzătoare nivelului de trafic de pe DN7 (E81) și redevenit sigur pentru tranzitare.
Alți 10 km din A1 Sibiu-Pitești, în organizare de șantier
Antreprenorul PORR va construi și secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, în lungime de 9,86 km, între Tigveni și Curtea de Argeș. Traseul include și tunelul Momâia lung de 1,35 km, extrem de dificil de realizat. După ce le-a fost aprobat proiectul pentru obținerea autorizației de construire (PAC), cei de la PORR s-au apucat de organizarea de șantier, iar lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 de luni.
994,6 km de autostradă și drum expres, în trafic
Odată cu deschiderea lotului A1 Sibiu-Boița, România ajunge la 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare. Alți circa 444 km, în valoare totală de 6,54 miliarde de euro, se află în licitație: 18 segmente pe 4 autostrăzi (A0, A3, A7 și A13), potrivit monitorizării Asociației Pro Infrastructură.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro