UPDATE: Protestul s-a încheiat în jurul orei 12.00, cu trei ore mai devreme, după ce delegația transportatorilor a ieșit din sediul Guvernului cu promisiunea fermă din partea ministrului Răzvan Cuc că ordonanțele de urgență vor fi adoptate în prima ședință a Executivului.
Augustin Hagiu, președintele FORT, și-a exprimat convingerea la protestul din 20 martie, înainte de a intra împreună cu o delegație în sediul Guvernului pentru a se întâlni cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că revendicările vor fi soluționate.
“Cel mai important este că un ministru incompetent – Lucian Șova – a reușit să ne adune, și nu putem decât să ne bucurăm că suntem împreună – astăzi au venit colegi din transportul interjudețean, din transportul județean, din transportul în regim de taxi”, a declarat Hagiu.
Liderul FORT a avut în schimb numai cuvinte de laudă pentru actualul ministru: “Am primit înțelegere de la ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cu care ne-am întâlnit și azi-dimineață, o să intrăm o delegație la Guvern, la ora 11.00, să parcurgem cele două ordonanțe – care nu aduc niciun prejudiciu bugetului de stat, ci dimpotrivă, aduc bani la bugetul de stat. Noi cerem 3 lucruri: să se elimine transportul ilicit – respectiv sintagma “în mod repetat” din Legea taximetriei -, să fie prelungite cu 4 ani programele de transport județean și interjudețean – pentru că trei curți de apel au suspendat OMT 1824/2018 – și să fie trecută activitatea rent-a-car sub tutela ARR, adică în “grădina” Ministerului Transporturilor”.
Hagiu a precizat că a avut până acum 6 întâlniri cu ministrul Răzvan Cuc, “care și-a întrerupt programul de la Parlament să se întâlnească cu noi”.
“În sfârșit, un ministru se ocupă de noi, intrăm să vedem ultima formă a celor două ordonanţe, să ne asigurăm că lucrurile sunt pe calea cea dreaptă. Avem angajamentul concret că în prima şedinţă de guvern de săptămâna viitoare prima ordonanţă va pleca către Monitorul Oficial, cea care elimină sintagma “în mod repetat” şi car prelungeşte programul inter-judeţean, respectiv trece la autoritatea rutieră române componenta de rent-a-car din sectorul nostru de activitate. Am vrut să vedem un prim pas şi am solicitat eliminarea calendarului atribuirii programului interjudeţean, ceea ce s-a întâmplat fix la ora 10:00 aşa cum am stabilit cu domnul ministru de la autoritatea rutieră de pe pagina de internet a autorităţii. Avem această confirmare deja. Este clar că suntem pe drumul cel bun şi este clar că vom pleca de aici cu problema rezolvată urmând să vedem exact forma finală a actelor normative şi să ne asigurăm că sunt cum trebuie”, a încheiat Hagiu.