Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 3,7% în 2016, nivel uşor mai scăzut decât creşterea planificată iniţial de companii (3,9%), arată datele ediţiei din acest an a studiului salarial şi de beneficii PayWell România realizat de PwC.
Cele mai mari creşteri salariale medii au fost acordate în sectorul de retail (4,3%) şi al bunurilor de larg consum (5,8%), în vreme ce creşteri sub media pieţei au fost înregistrate în sectorul bancar (2,6%).
„Anul acesta, sectoarele direct legate de consum (retail şi industria bunurilor de larg consum) au raportat cele mai mari creşteri salariale, influenţate fiind atât de creşterea salariului minim pe economie la nivel național, cât şi de rezultatele economice pozitive datorate reducerii TVA şi creșterii consumului. În schimb, sectoarele mai puţin legate de evoluţia consumului cu amănuntul, aşa cum este cel bancar, au menţinut o politică salarială mai prudentă, similar anilor anteriori”, a explicat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC Europa de Sud-Est.
Și pentru 2017, companiile dau dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte creşterile salariale bugetate, acestea fiind similare cu cele de anul acesta (3,8% creşterea medie pentru întreaga piaţă), cu o dinamică mai accentuată în sectorul de retail (4,9%) şi cel industrial (4,4%) şi o creştere anticipată mai temperată în sectorul bancar (3%).
„Observăm că sectorul privat rămâne prudent în privinţa creşterilor salariale, semn că lecţiile din perioada crizei au fost însuşite, iar companiile vor să păstreze ritmul creşterilor salariale în linie cu câştigurile de productivitate şi având o viziune pe termen lung, fără a se lăsa influenţate de elemente conjucturale, care stimuleaza creşterea pe termen scurt ”, a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.
Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajaţii cu studii superioare sunt oferite de companiile participante din sectorul farmaceutic (3,700 lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajaţii entry-level cu mai puţin de jumătate din această sumă (1,800 lei brut). Salariile entry-level pentru angajaţii cu studii medii variază între 1,400 şi 1,600 de lei în funcţie de sector. 29% dintre participanţii la studiu efectuează majorări salariale pentru angajaţii entry-level după terminarea perioadei de probă.
În privinţa părții variabile, dependente de performanţă, acestea sunt acordate îndeosebi la nivel de top şi middle management, dar şi la angajaţii din vânzări, de pildă din cadrul companiilor din FMCG (două treimi dintre participanţii la studiu oferă o plată pentru performanţa acestor categorii de personal). Ca nivel, bonusul de performanţă variază de la 9% din salariul anual pentru angajaţii blue-collar până la aproape 40% din salariul anual pentru angajaţii din top management. Pentru angajații din vânzări bonusurile de performanţă echivalează cu o treime din salariul anual.
Criteriile pentru acordarea bonusului de performanţă ţin îndeosebi de rezultatele individuale pentru angajaţii de vânzări (70% din companii) şi pentru personalul operaţional (63%), însă depind într-o mai mare măsură de rezultatele companiei pentru nivelul top şi middle management (peste un sfert dintre participanţi ţin cont exclusiv de acest indicator atunci când decid acordarea bonusurilor de performanţă).
În privinta beneficiilor non-salariale, studiul PayWell relevă că cele mai frecvente beneficii extra-salariale utilizate de companiile de pe piaţa din România sunt, şi anul acesta, cele « de securitate »:tichete de masă (oferite de 74% dintre participanţi), şi abonamente la clinicile medicale private (55%).
23% dintre companiile participante la studiul PayWell România 2016 oferă posibilitatea unui program de muncă flexibil (în creştere faţă de anii anteriori), 13% oferă posibilitatea muncii de acasă, iar 8% au programe mai scurte de lucru în zilele de vineri – tendinte in crestere fata de anii anteriori.
„Pe măsură ce piaţa muncii va deveni tot mai dinamică şi competitivă, va creşte numărul de angajatori care vor oferi astfel de beneficii salariaţilor, mai ales că generaţia Y apreciază foarte mult această flexibilitate în a decide când şi de unde lucrează. În vederea încurajării muncii flexibile ar fi necesare însă câteva clarificări ale legislaţiei muncii, în aşa fel încât angajatorii să se simtă confortabili să acorde aceste facilităţi salariaţilor”, consideră Nicoleta Dumitru, Manager, Servicii de Consultanţă în Resurse Umane.
Despre PayWell 2016
Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2016 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 133 de companii din cinci sectoare economice diferite (sectorul bancar, industria bunurilor de larg consum, sectorul de retail, sectorul farmaceutic şi cel al producţiei industriale).
Studiul conţine, de asemenea, analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare ale companiilor (ex. creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile), precum şi analiza unui număr de peste 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la maşina de companie la tichete de masă.
Reţeaua de firme PwC www.pwc.ro este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 208.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.