Răzvan Cuc a fost acceptat de Iohannis ministru al Transporturilor

Răzvan Cuc a fost acceptat de președintele Klaus Iohannis, în funcția de ministru al Transporturilor, în seara de 21 februarie, la două zile de la trimiterea noii propuneri din partea premierului Viorica Dăncilă.

Totodată, șeful statului a semnat decretul de numire a lui Daniel Suciu în funcția de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În 22 februarie va avea loc la Cotroceni ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a celor doi miniștri.

Șeful statului i-a respins de trei ori pe Olguța vasilescu și pe Mircea Drăghici pentru aceste funcții.
 
Deputatul PSD Răzvan Cuc (37 ani) a mai fost ministru al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, fiind criticat că în mandatul său – e drept, de nici zece luni – nu s-a început niciunui kilometru de autostradă. 
 
Cuc a demisionat în toamna lui 2017, în urma criticilor premierului de atunci Mihai Tudose.
 

Până să ajungă deputat, Cuc a fost administrator public al Județului Giurgiu, la Consiliul Județean Giurgiu. În perioada noiembrie 2015-mai 2016 a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

În perioada iunie 2013-octombrie 2016 a fost director general la Administrația Zonei Libere Giurgiu, iar în perioada ianuarie 2013- iunie 2013 a fost director general adjunct la aceeași instituție. În perioada mai 2019- iunie 2012 a fost administrator la firma SC Pan D’OR Aliment SRL Giurgiu.

Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în 2018 pentru anul 2017, când a fost ministru, Cuc a cumpărat mai multe imobile și a primit o donație de 200.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.