Restricţii până în 15 octombrie la Pod Agigea

CNADNR anunţă că în perioada 16 septembrie – 15 octombrie, traficul rutier pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988, se va desfășura restricționat, astfel:

  • viteză limitată la 50 km/h pe toată lungimea podului, pe cele 4 benzi de circulație; 
  • restricționarea traficului pentru autovehiculele și coloanele agabaritice.

Podul de la Agigea a intrat în reparații de aproape 5 ani (octombrie 2010) iar în octombrie 2013 a fost închis mașinilor mai mari de 3,5 t, cu promisiunea că lucrările vor fi gata până în iunie 2014. Iată însă că a trecut mai mult de un an iar lucrările nu s-au încheiat încă.

După doi ani de coşmar pentru şoferii de camioane, în 16 martie a.c. a fost permisă circulaţia tuturor categoriilor de autovehicule, cu excepția celor agabaritice.

Lucrarea este executată de firma Bilfinger Berger Baugesellschaft, iar finanţarea este asigurată dintr-un împrumut acordat de BERD.

Valoarea estimată a contractului este de 12.673.280 euro (fără TVA), iar valoarea certificată a lucrărilor, la data de 24 septembrie a.c. (conform ultimului certificat de plată) este de 3.588.742,65  euro (fără TVA), preciza CNADNR în urmă cu 2 ani.

Construirea noului pod de la Agigea a fost finalizată în noiembrie anul trecut dar acesta nu poate fi utilizat, în lipsa drumului de acces.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.