Rezultatele controlului la CNADNR: Lucrări fără aviz de siguranță rutieră

matache-sibiu-orastieCorpul de Control de la nivelul Ministerului Transporturilor a efectuat în perioada iulie – august un control la CNADNR, la sesizarea Autorităţii Rutiere Române (ARR), care semnala că în perioada 2013 – 2015 nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea CNADNR pentru efectuare a unui audit de siguranţă rutieră, pentru lucrările executate.

UPDATE: Din cele 25 de avize de siguranţă rutieră, 20 au fost semnate de Călin Cristian, auditor privat și fost comisar şef de poliţie. El a fost ani de zile reprezentantul Ministerului de Interne în comisiile tehnice care dădeau avize pentru toate autostrăzile şi drumurile naţionale din România.

În 2013, Călin Cristian s-a pensionat și a găsit o nouă sursă de venit: avizarea ca persoană fizică a proiectelor mari de infrastructură rutieră. Avizele sunt însă considerate ilegale de către inspectorii guvermanetali.

Din comisia care dădea avize de securitate pentru drumurile naţionale, făcea parte şi Cristian Andrei, actual director în CNADNR, care se ocupă chiar cu siguranţa drumurilor naţionale. Şi el a devenit auditor privat, dar nu a semnat niciun aviz.

Cătălin Homor, director general al CNADNR, a spus că nu poate comenta deocamdată nimic, deoarece a primit raportul “alaltăieri, de săptămâna viitoare îl vom evalua în detaliu”.

Raportul Corpului de Control al Ministrului Transporturilor a fost trimis la DNA, care va stabili legalitatea acordării acestor avize de siguranţă rutieră.

Redăm integral comunicatul MT transmis redacției:

Conform Legii nr. 256/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutiera, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră se realizează la cererea investitorului (CNADNR, în acest caz) adresată ARR, în baza unui contract de prestări servicii. Prin acest contract ARR trebuie să desemneze un auditor de siguranţă rutieră care să realizeze auditul.

Corpul de Control a constatat că, în lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 256/2008, CNADNR nu a întocmit un contract cu ARR şi a introdus obligativitatea realizării auditului de siguranţă rutieră în caietul de sarcini pentru licitarea proiectelor. Astfel, pentru toate lucrările efectuate în perioada 2013 – 2015 au fost întocmite rapoarte de audit de siguranţă rutieră, realizate de către auditori aflaţi pe lista agreată de ARR. Aceştia aveau certificarea necesară, însă nu aveau un contract cu Autoritatea Rutieră Română pentru lucrările respective.

Încă de la începutul acestui an, Ministerul Transporturilor alături de specialişti din Guvern au luat măsuri pentru remedierea acestei situaţii prin elaborarea OUG 22/2016, publicarea a 4 Ordine ale Ministrului Transporturilor şi a încă 2 Ordine care sunt în lucru şi urmează a fi publicate. Astfel, din 2016 auditurile de siguranță rutieră s-au realizat prin contract între ARR și CNADNR, respectând noile tarife publicate în OMT 673/2015 și OMT 42/2016.
Spre exemplu: tariful pentru auditarea autostrăzilor şi drumurilor noi, stabilit în 2011 era de 50.000 de euro/km, în 2015 a fost redus la 1500 euro/km. În prezent modul de calcul al tarifului a fost regândit în totalitate şi urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, după 8 ani, la sfârşitul anului 2016, se vor organiza cursuri pentru certificare a noi auditori de siguranţă rutieră.

Totodată, ca măsură asumată de MT și CNADNR pentru verificarea ASR-urilor realizate prin relația directă între antreprenor și auditor, s-a propus ca măsură evaluarea tuturor auditurilor de siguranță rutieră pentru a verifica dacă a fost afectată independența auditorului față de antreprenor.

Facem menţiunea că în perioada ianuarie 2013 – decembrie 2014, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale s-a aflat în subordinea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (condus de Dan Șova – n.r.).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.