Schneider Electric a lansat pe piața din România Smart Panel, un sistem de management al energiei care generează economii sustenabile în clădirile mici și mijlocii, precum spații de birouri, centre comerciale sau hoteluri.
Dezvoltat de Schneider Electric pe principiile „Măsurați, Conectați și Economisiți”, Smart Panel este o soluție ușor de implementat, ce răspunde nevoii urgente de a reduce costurile cu energia și de a îndeplini normele europene pentru clădirile verzi.
„Eficiența energetică a devenit un factor decisiv de diferențiere în evaluarea unei clădiri. În contextul în care 20% din costurile de funcționare a unei clădiri sunt aferente consumului de energie, reducerea acestuia a devenit o prioritate, corelată cu menținerea unui nivel optim de confort și siguranță pentru ocupanți”, a declarat Petre Butu, Vicepreședinte al Diviziei Partner în cadrul Schneider Electric România.
“Sistemul Smart Panel introduce un nou nivel în managementul energiei, simplificând conectarea clădirilor la economii semnificative de energie și la o amortizare rapidă a investiției”, a adăugat el.
Măsurarea reprezintă un pas esențial în managementul energiei. Contorizarea automată la sursă oferă o imagine clară asupra modului în care este utilizată energia. Tablourile electrice sunt cea mai convenabilă locație pentru a colecta date despre consumul electric în întreaga clădire.
Pe parcursul ultimilor zece ani, Schneider Electric a revoluționat tehnologia tablourilor electrice de joasă tensiune pentru a produce soluția Smart Panel, care incorporează inteligent funcțiile de contorizare, control și comunicare. Astfel, sunt simplificate operațiunile cotidiene și este eliminată tradiționala colectare manuală de date, expusă la erori.
Componenta de conectare a noii soluţii Smart Panel este asigurată de integrarea sistemului de comunicație Enerlin’X, care oferă interfața completă între diferitele aparate electrice situate în tablourile de distribuție și rețeaua locală. Ethernetul este astăzi cel mai răspândit protocol în clădiri profesionale, cu toate computerele conectate și cu legătură directă la internet, dispunând de cele mai mari capacități de transmisie de date.
Datorită Enerlin’X, tablourile electrice pot fi conectate la Ethernet, la fel de simplu ca orice alt aparat. De asemenea, cu ajutorul serverului Com’X 200, un registru de date inteligent, simplu de instalat și configurat, sunt adunate datele de la toate aparatele Enerlin’X din clădire și oferite spre utilizare bazei de date pe internet.
Managerii clădirilor au nevoie de acces în timp real la date și analize privind energia utilizată pentru a lua cele mai potrivite decizii în vederea optimizării consumului și reducerii costurilor.
StruxureWare Energy Operation reprezintă soluția accesibilă care contribuie la obținerea de economii de energie și la identificarea zonelor de eficiență energetică. O soluție de tip Software ca Serviciu (SaaS), bazată pe tehnologia cloud, Energy Operation este eficientă din punctul de vedere al costurilor, iar utilizatorii au acces la rapoarte personalizate pentru destinatarii lor, de oriunde și în orice moment, pentru a-și atinge obiectivele energetice.
În contextul în care clădirile publice, comerciale și rezidențiale sunt responsabile de 38% din consumul de energie în Europa, utilizând mai multe resurse energetice chiar și decât mijloacele de transport (33%), reglementările Uniunii Europene pun o presiune din ce în ce mai mare asupra statelor membre în zona de eficiență energetică la nivelul clădirilor.
Soluțiile de management al energiei oferite de Schneider Electric, destinate atât clădirilor noi, cât și celor existente, asigură economii rapide de energie și reduceri de costuri şi contribuie, în același timp, la creșterea semnificativă a valorii unei clădiri, în conformitate cu normele europene.
Companie specializată la nivel global în managementul energiei și automatizare, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, Schneider Electric (www.schneider-electric.com) oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial.
Cei 170.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 25 miliarde de euro în 2014, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele şi organizaţiile „să profite la maximum de resursele energetice”. (M.S.)