Specializați în detectarea manipulării tahografului

4 în 2017. 24 în 2018. 159 în primele 7 luni ale anului 2019. Altfel spus, numărul dispozitivelor de manipulare electronică a tahografelor identificate de ISCTR și eliminate în service. Mai mult decât o tendință în piață, cifrele indică o specializare a inspectorilor români pe această direcție.

Vehicul desfăcut în service, în România

Cunoscute ca făcând parte dintr-o practică destul de larg răs pândită pe șosea, dispozitivele de manipulare a tahografului pot atrage, astăzi, după sine sancțiuni serioase, mult mai ușor decât în trecut. Cele mai recente date transmise redacției Ziua Cargo de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) arată o evoluție semnificativă, în ultimii doi ani, a rezultatelor obținute în direcția depistării mani pulării electronice a tahografului.

De menționat că informațiile se referă exclusiv la dispozitive de manipulare electronică eliminate în service. Dacă, la nivelul întregului an 2017, ISCTR a identificat patru astfel de dispozitive (două pe camioane românești, unul pe un vehicul polonez și altul pe unul maghiar), valoarea amenzilor ridicându-se la 36.000 de lei, în 2018, cifra totală a ajuns la 24 (din care 19 pe autovehicule înmatriculate în România), sancțiunile cifrându-se la 219.000 de lei.

Anul acesta lucrurile s-au schimbat total, însă, numai în primele 7 luni identificându-se, în cadrul controalelor, 159 de astfel de dispozitive (124 pe autovehicule înmatriculate la nivel național), iar amenzile au depășit 1,35 milioane de lei. În topul trans portatorilor unde inspectorii români au găsit un, așa zis, „troian” în sistem s-au numărat polonezii, bulgarii și turcii.

Ultimul strigăt în materie: soft modificat

„În clasamentul bunelor rezultate atinse de către inspectorii noștri, se remarcă 7 cazuri de tahografe cu software manipulat, dintre care pentru trei dintre ele cunoaștem secvența secretă de activare. Manipularea tahografică prin modificarea soft-ului reprezintă ultimul strigăt în materie și este extrem de greu de detectat, întrucât, în aceste cazuri, nu există modificări fizice ale instalației, așadar nici modificări ale parametrilor electrici, ceea ce face inutile orice măsurători”, precizează ISCTR.

ISCTR a început procedura pentru achiziția softului și echipamentelor necesare efectuării controalelor tahografelor inteligente.

Unul dintre motivele importante care stau la baza acestor schimbări cu privire la maniera de control în România îl reprezintă schimburile de experiență. „În ceea ce privește rezultatele extrem de bune obținute până la acest moment, dorim să atragem atenția asupra importanței deosebite pe care o au schimburile de experiență la nivel internațional și diferitele master-class-uri dedicate luptei împotriva ma nipulării tahografice, organizate la nivel european, la care inspectorii noștri au participat. În acest context, trebuie remarcat că instituția noastră s-a implicat în lupta împotriva manipulării electronice a tahografelor după schim bul de experiență ECR, organizat în iunie 2016, la Bruxelles, acolo unde a participat inspectorul din Marea Britanie care a «inventat» metodele de evaluare a parametrilor electrici ai instalației tahografice și a stabilit procedurile care trebuie urmate pentru a obține certitudinea existenței unui astfel de dispozitiv”, se mai arată în comunicatul transmis de ISCTR.

Manipulare tahograf cu stick de filtrare a semnalului IMS pe linia CAN, descoperită în România

De altfel, Inspectoratul a creat o prioritate din menținerea la curent a inspectorilor cu privire la ceea ce se întâmplă la nivel european. Iar acest lucru nu se poa te obține decât cu o prezență consistentă și continuă la diversele întâlniri internaționale dedicate acestor aspecte.

După încheierea cursurilor la nivel internațional, inspectorii au format un grup cu o coeziune puternică, experiențele fiecăruia fiind făcute cunoscute către ceilalți, discutate și analizate. Rezultatele obținute plasează, astăzi, ISCTR în topul european în ceea ce privește lupta împotriva manipulării tahografului.

„Pe plan intern, devine absolut necesar ca inspectorii care s-au implicat în această activitate să participe la o șe dință de lucru, unde să se discute proceduri și tehnici dezvoltate, în spe – cial, pentru a facilita procesul de loca – lizare a dispozitivelor. Deosebit de util ar fi să participe la întâlniri delegați din partea RAR și din partea celor doi mari producători de tahografe, Conti nen tal VDO și Stoneridge, prin repre zen tanții lor în România, respectiv Tacho nan și Fomco”, subliniază ISCTR.

Reprezentantul României împreună cu reprezentantul Franței, la măsurători

Precizări ISCTR privind tehnica de control

„Tehnicile folosite pentru depistarea dispozitivelor de manipulare sunt complet neinvazive, constă în măsurarea parametrilor electrici ai rețelei tahografice și au o eficiență atât de mare, încât rata de succes atinsă cu autovehiculele direcționate în service a fost de 100%. Cu alte cuvinte, aceste tehnici permit inspectorului să depisteze cu maximă certitudine în ce măsură are de-a face cu un dispozitiv ilegal montat în vehicul. Pentru efectuarea măsurătorilor, se utilizează multimetre special adaptate acestui scop, dotate cu mufe și conectori tahografici.”

Schimb de informații, în Franța

Cea mai recentă întâlnire la nivel european, realizată sub egida Euro Controle Route, a avut loc la finalul lunii iunie, la Bordeaux (Franța), fiind organizată de DREAL (Direction régionale de l’Environnement, de l’Aménagement et du Logement). Din partea ISCTR, au participat inspectorii Dragoș Moșoianu (Constanța) și Liviu Predescu (Argeș).

Jandarm francez care dirijează un vehicul oprit

Întreaga activitate a fost organizată și prezidată de DREAL, acțiunile desfășurate fiind atât de natură teoretică (discuții, prezentări, evaluări), cât și practică (verificări în trafic).

Temele principale au fost manipularea instalației tahograf și manipularea instalației AdBlue. Iar schimburile de experiență au avut loc între participanți din Franța, Cehia, Belgia, Germania, Irlanda, Ungaria, Luxemburg, România, Croația, Polonia și Olanda.

Control trafic – interior dubă franceză

Printre subiectele abordate s-au aflat procedurile și competențele pe care le are DREAL în cazul depistării manipulării tahografului/AdBlue, precum și procedurile de imobilizare, depla sare la service, reținere a documen telor/părților pentru manipulare, cărora li s-au adăugat amenzile. De menționat că, pe durata controlu lui comun, inspectorii români au putut utiliza atât cardul de control ISCTR, cât și aparatura folosită în România (TIC, clampmetru KYORITSU), în paralel cu aparatura de măsură a francezilor (TIC, clampmetru FLUCKE).

De altfel, atât francezii, cât și restul participanților au fost surprinși de faptul că românii știu să utilizeze aparatura pentru depistarea manipulării tahografului, precum și de o serie de teste pe care aceștia nu le efectuau (consumul pe clip, stand-by la 60 secunde). „În acest moment s-au rescris prioritățile francezilor, România devenind preferată. Orice măsurare ulterioară a tahografelor vehiculelor controlate a făcut obiectul discuțiilor speciale cu reprezentanții României”, precizează ISCTR.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.