STUDIU eJobs. Românii, în căutare de joburi noi

Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului. Aproape un milion de aplicări au fost înregistrate în ultima lună, cu 10% mai mult decât în luna precedentă. Doar 13,7% dintre aplicări mai merg către joburile remote.

Bogdan Badea, CEO eJobs.ro

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Tot mai mulți români sunt interesați de joburile disponibile pe piața muncii, după o primă jumătate de an în care angajatorii au întâmpinat dificultăți reale în a ocupa pozițiile libere din companii. Ultima lună a adus o creștere importantă a dinamicii aplicărilor, atenția candidaților fiind îndreptată aproape exclusiv către locurile de muncă din România. Aproximativ 1 milion de aplicări au fost înregistrate în această perioadă, iar luna septembrie anunță noi creșteri din acest punct de vedere, în condițiile în care primele 7 zile ale lunii au adus 200.000 de aplicări noi.

„La finalul primului semestru, spuneam că 2022 a fost anul în care, procentual, creșterea numărului de joburi noi a depășit evoluția aplicărilor. Acum, însă, vedem că ambii indicatori punctează evoluții similare. Fie că au înțeles că e un moment bun să te angajezi, fie ca sunt nevoiți să-și schimbe jobul, românii sunt tot mai activi și foarte atenți la opțiunile pe care le au în piață. Va fi o toamnă foarte interesantă și ne așteptăm ca, până la finalul anului, să vedem din nou cifre record în materie de aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

84,6% dintre aplicări au vizat locurile de muncă din România care nu aveau specificația „remote”, 13,7% au fost direcționate exclusiv către joburile ce pot fi făcute de acasă și doar 1,7% pentru străinătate. „2020 a fost anul în care a scăzut masiv interesul românilor pentru a lucra în afara țării. Deși vedem cifre mai mari decât acum doi ani, în continuare există o reținere în a aplica pentru un job peste hotare. Dacă în 2020 românii nu mai voiau să plece din cauza temerilor generate de pandemie, acum nu mai vor să plece pentru că piața este suficient de ofertantă la nivel local”, adaugă Bogdan Badea. Germania, Olanda, Franța și Belgia sunt țările în care vor să lucreze cei mai mulți dintre români.

Cele mai căutate joburi în ultima lună au fost cele din retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom și financiar / bancar. După cum era de așteptat odată cu finalul perioadei de vacanțe, turismul coboară în clasamentul celor mai atrăgătoare domenii pentru candidați. Transporturile, industria alimentară și construcțiile sunt alte trei sectoare care, împreună, au adunat peste 220.000 de aplicări.

În ceea ce privește aplicările pentru locurile de muncă remote, cele mai multe au mers către call centere, angajatorii din IT / telecom, publicitate / marketing / PR și media / internet. De altfel, acestea sunt și domeniile care au păstrat cea mai mare deschidere pentru munca de acasă.

Peste 400.000 de aplicări au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, aproximativ 330.000 de la cei aflați la început de carieră (18-24 de ani) și puțin peste 200.000 din categoria de vârstă 36-45 de ani. Candidații foarte tineri (cu vârsta mai mică de 18 ani) și cei care au mai mult de 45 de ani rămân segmentele cel mai puțin active, cu 120.000 de aplicări împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.