UPDATE: Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament, în 28 iunie, la o săptămână după aprobarea lui de către Guvern, iar acum merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Transportatorii vor plăti, de la 1 ianuarie 2026, o taxă în plus față de rovinietă, care se va numi TollRo, pentru distanța parcursă de vehiculele cu MTMA mai mare de 3,5 tone.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a inițiat, în acest sens, un Proiect de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pe care l-a trimis Parlamentului, spre dezbatere și adoptare.
Pe de o parte, rovinieta se va plăti în continuare, pentru perioada parcursă pe drumurile naționale, de către toți posesorii de autovehiculele, iar pe de alta, CNAIR va aplica TollRo, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone, în funcție de distanța parcursă „pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu excepția sectoarelor aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea”. „Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al TollRo, cu vehiculele de transport marfă”, prevede proiectul legislativ.
Tarif unitar, stabilit de MTI
Pentru colectarea TollRo, se introduce sistemul de tarifare rutieră electronică în România (STRR), interoperabil cu cele complementare din statele UE prin intermediul SETRE. „TollRo se stabilește în funcție de un tarif unitar și de distanța parcursă pe un sector de drum din domeniul SETRE România, exprimată în unități întregi de kilometri. Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe, care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic, în conformitate cu Directiva 1999/62/CE. TollRo se calculează prin înmulțirea tarifului unitar cu distanța parcursă”, se precizează în proiectul de lege. Categoriile și nivelul tarifului unitar se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii.
Cum se achită
TollRo, stabilită în lei, va putea fi achitată fie printr-un contract încheiat de utilizator cu un furnizor SETRo, fie în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicațiilor informatice interconectate cu STRR (tichetul de rută urmând a se achita anterior efectuării trecerii), fie prin aplicația mobilă ce va fi pusă la dispoziție de către CNAIR. Aplicația mobilă va putea fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România, iar extinderea ei pentru cele înscrise în circulație în alte state se va stabili prin ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii.
Sancțiuni
În caz de neplată a TollRo, posesorii autovehiculelor vor fi obligați de CNAIR să achite „un tarif compensatoriu, în cuantum de o sută de ori valoarea datorată, dar nu mai mult de 1.000 de lei, în situația în care se poate stabili distanța parcursă pe domeniul SETRE România (caz în care valoarea TollRo achitată necorespunzător nu se restituie), de 2.000 de lei, în situația în care nu se poate stabili distanța parcursă pe domeniul SETRE România”.
„În cazul constatării unei neplăți a TollRo pentru un vehicul înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, CNAIR notifică deținătorului vehiculului, prin intermediul unei scrisori de informare, neplata, obligația de achitare a tarifului compensatoriu, precum și a cheltuielilor administrative generate de notificare. Plata sumelor datorate se efectuează în termen de maxim de 72 ore de la primirea scrisorii de informare”, prevede proiectul.
Transportatorii amenință cu proteste
Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), a avertizat că operatorii vor declanșa „un mare protest național”, în caz că va fi adoptată această lege: „Nu vedem taxele pe care le-am plătit pentru drumuri. Vreți să plătim rovinietă? Să ne arătați locurile de parcare pe care le-ați făcut. Noi ne comparăm cu Austria la autostrăzi? Noi avem doar 1.000 de kilometri de autostradă, dar nu cap-coadă, ci 150, 200, 30, 40 kilometri adunați care dau 1.000, dar vreți taxe ca în Austria. Dacă noua rovinietă trece în varianta propusă, urmează un mare protest național”.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro