Trofeul de excelenţă al CCIB, decernat ambasadorului Statului Israel în România

În prezenţa membrilor Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene, a oferit Trofeul de excelenţă al CCIB şi insigna de aur, împreună cu brevetul aferent acestora, Excelenţei Sale Dan Ben-Eliezer, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Israel în România, aflat la finalul unui mandat de 5 ani în ţara noastră.

„Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer primeşte nu doar întreaga noastră recunoştinţă pentru implicarea sa activă, în perioada petrecută în ţara noastră, în promovarea schimburilor comerciale, a cooperării economice româno-israeliene, precum şi a relaţiilor dintre instituţiile camerale din cele două ţări, ci şi mulţumiri sincere pentru deschiderea arătată Camerei bucureştene şi sprijinul constant acordat proiectelor acesteia”, a afirmat cu acest prilej preşedintele CCIB.

„Sunt onorat să primesc acest trofeu de excelenţă. Mandatul meu în România a fost marcat de satisfacţii atât pe plan profesional, cât şi personal. A fost un privilegiu să activez aici”, a declarat ambasadorul Statului Israel. În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer a subliniat că pe fondul complementarităţii celor două economii, al prieteniei tradiţionale româno-israeliene şi al apropierii geografice, există oportunităţi de afaceri remarcabile şi un potenţial de cooperare semnificativ.

„Cred în paşi concreţi şi centraţi pe proiecte clare”. În opinia ambasadorului Statului Israel, un program anual de misiuni economice specializate, axate pe vizite de lucru, schimb de bune practici, întâlniri B2B, dar şi cu autorităţile, realizate cu sprijinul corpului diplomatic poate sta la baza concretizării unor proiecte relevante pentru ambele părţi.

ccib 0

„Diplomaţia paralelă a camerelor de comerţ este o armă foarte puternică în mâna oamenilor de afaceri. Prin proiectele realizate se fac paşi concreţi în diplomaţia clasică. Acest tip de diplomaţie este cu atât mai eficientă cu cât se realizează împreună cu diplomaţia oficială. În cazul nostru, am avut relaţii deosebite cu ES Dan Ben-Eliezer, un exemplu pentru corpul diplomatic, prin prisma contactelor pe care le-a construit în România, a calităţilor sale umane şi a disponibilităţii de dialog”, a declarat dr. Aurel Vainer, vicepreşedinte al Camerei bucureştene, deputat în Parlamentul României şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER).

ccib

Până în prezent, trofeul de excelenţă al CCIB a mai fost acordat ES Huo Yuzhen, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze pentru eforturile depuse, pe parcursul mandatului în ţara noastră, încheiat în luna ianuarie 2015, în vederea dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale româno-chineze.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.