Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că Președintele Parlamentului European Antonio Tajani a trimis Pachetul Mobilitate 1 înapoi la Comisia de Transport și Turism – TRAN, în conformitate cu articolul 175 din Regulamentul de procedură.
În consecință, în plenul Parlamentului European din 27 martie nu va fi votat Pachetul Mobilitate 1, ci vor avea loc doar dezbateri.
Iată și celelalte precizări ale UNTRR, în comunicatul primit la redacție:
“Reamintim faptul că în data de 25.03.2019, plenul Parlamentului European a respins propunerea excluderii de pe agenda plenului PE a celor 3 dosare fierbinți ale Pachetului Mobilitate 1 – Propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detașării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; Revizuirea Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști; Modificarea Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă. De menționat că propunerea de excludere a celor 3 dosare a fost respinsă la o diferență de doar 2 voturi!
Eurodeputații au depus 1.625 de amendamente: 440 de amendamente pentru propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști – raportor Wim van de Camp, 315 amendamente pentru propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă – raportor Ismail Ertug și 870 de amendamente pentru propunerea de lege specială pentru aplicarea Directivei detașării nr. 71/1996 la transporturile rutiere – raportor Merja Kyllönen.
Mai multe detalii despre amendamentele depuse puteți găsi pe www.untrr.ro
Faptul că Pachetul Mobilitate 1 nu a fost supus astăzi votului, duce la creșterea șanselor ca acesta să rămână pentru următoarea legislatură a Parlamentului European, care va fi investită după alegerile din mai anul acesta.
UNTRR a solicitat Eurodeputaților români și celor 751 Membri ai Parlamentului European să respingă Pachetul Mobilitate 1 în plenul PE de săptămâna aceasta de la Strasbourg – Opriți legalizarea segregării Vest-Est a transporturilor rutiere în UE!. Totodată, UNTRR împreună cu asociațiile transportatorilor rutieri din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și Ungaria au semnat și transmis două scrisori comune către Președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, și către Președinții celor 8 grupuri parlamentare din PE, solicitând Conferinței Președinților PE ca Pachetul Mobilitate 1 să fie lăsat pentru următoarea legislatură parlamentară europeană.
Măsurile cuprinse în Pachetul Mobilitate 1 au fost realizate pe fondul protecționismului în creștere al Statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianței Rutiere, iar transportatorii români și est-europeni vor fi cei mai afectați de măsurile propuse, care vor conduce la o creștere semnificativă a costurilor lor de operare și la restricționarea transporturilor rutiere internaționale operate de aceștia în cadrul UE.
Atenționăm că măsurile Pachetului Mobilitate 1 vor conduce la imposibilitatea de a opera transporturi rutiere internaționale în Europa de Vest de către firme situate în România și în Europa de Est. Deși, în mod ipocrit, se susține că regulile propuse de Pachetul Mobilitate 1 sunt egale pentru toți jucătorii din piață, impactul acestor reguli va fi resimțit diferit de Statele membre, generând diviziuni profunde Est-Vest, Nord-Sud, Vechi-Nou – pe fondul actualelor provocări legate de Brexit.
Nu este în joc numai viitorul transportului rutier, ci și buna funcționare a pieței unice UE și a economiei europene în ansamblu. UNTRR consideră că actualul Pachet Mobilitate 1 va avea un impact negativ semnificativ atât asupra cetățenilor, cât și asupra întreprinderilor europene, întrucât măsurile includ noi restricții privind accesul la piețele internaționale de transport rutier, ceea ce va crește costul operațiunilor pentru transportatorii rutieri și va afecta economia europeană în ansamblu, determinând astfel noi prețuri pentru serviciile de transport, precum și pentru bunuri.
https://petitieonline.ro/petitie/42586153. Distribuiți!Semnați,oameni buni!