Securitatea cibernetică reprezintă una dintre principalele îngrijorări ale românilor, aproape jumătate dintre aceștia spunând că este probabil și foarte probabil să fie ținta unui atac cibernetic, cum ar fi furtul de date, infectarea/blocarea computerului în scopul cererii unei recompense, atacarea dispozitivelor electronice smart din locuință sau accesarea camerelor de supraveghere, arată un studiu realizat de IRES pentru UNSAR în luna septembrie.
Potrivit studiului (realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel national de 1.007 respondenți, cu o eroare maximă tolerată de +/-3%), aproximativ 33% dintre respondenți ar fi dispuși să încheie o asigurare pentru a se proteja de consecințele financiare ale atacurilor cibernetice.
”Utilizăm tot mai multă tehnologie atât în viața personală, cât și în cea profesională. Deși digitalizarea ne ușurează mult activitățile, suntem din ce în ce mai expuși riscurilor cibernetice. La nivel global sunt în creștere rapidă atacurile cibernetice precum phishing-ul, furtul de date sau malware, care afectează atât companiile, cât și persoanele fizice. Piața de asigurări pentru astfel de riscuri este în curs de dezvoltare, deoarece siguranța cibernetică devine tot mai importantă, iar eventualele atacuri cibernetice pot duce la pierderi financiare semnificative”, a declarat Adrian MARIN, Președintele UNSAR.
Și la nivel global riscurile cibernetice reprezintă una dintre cele mai mari îngrijorări, potrivit ”Global Risks Report 2019”, realizat de World Economic Forum. Aproximativ două treimi dintre participanții la studiu au menționat că se așteaptă ca impactul riscurilor asociate cu fake news și cu furtul de identitate să crească în 2019.
În România, atacurile cibernetice provin din aproape toate statele lumii, potrivit datelor publicate de CERT-RO (Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică). În 2017, CERT-RO a înregistrat 138 milioane de alerte de atacuri cibernetice la nivelul României, în creștere cu 25% față de anul anterior și dublu față de 2015, potrivit celor mai recente date disponibile.
Potrivit Insurance Europe, Federația europeană a asociațiilor asigurătorilor, din care UNSAR face parte, piața asigurărilor pentru riscuri cibernetice este în creștere, însă dezvoltarea
acesteia este dificilă din cauza lipsei unor statistici consistente despre atacurile cibernetice și consecințele acestora, a pierderilor greu de cuantificat (de exemplu, în cazul furtului de date de la o companie, este afectată reputația acesteia, o pierdere dificil de evaluat din punct de vedere financiar), a dificultăților de estimare a pierderilor viitoare și a riscurilor mari generate de utilizarea cu preponderență a anumitor sisteme de operare (în cazul unui atac cibernetic asupra unui astfel de sistem, pierderile ar afecta foarte mulți utilizatori).
Pentru a atrage atenția asupra riscurilor cibernetice, recent a fost derulată la nivel european, de către ENISA – Agenția UE pentru Securitate Cibernetică, o campanie de conștientizare, Luna Europeană a Securității Cibernetice. În România, campania a fost coordonată de CERT-RO.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 80% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federației asigurătorilor și reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.
Despre IRES
Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltă fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești. IRES este una dintre cele mai mari companii românești de cercetare de piață, oferind soluții integrate pentru organizații multinaționale, naționale și locale, instituții și organizații din România, dar și din străinătate care înțeleg valoarea cercetării în evoluția lor pe termen lung. IRES este membru corporate al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research) și activează la cele mai înalte standarde profesionale, respectând practicile internaționale în acest domeniu: codul ICC/ESOMAR de Studii de Piață, Studii Sociale, Sondaje de Opinie și Analiza Datelor și Ghidul Global ESOMAR de Cercetare.