Voluntariatul, premiat de DPD Romania și KULT Fest

Tinerii care aleg să devină voluntari, să se implice în acțiuni sau activități din cele mai diverse reprezintă o resursă inegalabilă în dezvoltarea unei comunități. DPD Romania premiază, alături de KULT Fest, 100 de tineri implicați în dezvoltarea comunității, care se vor bucura, timp de trei zile, de peste 20 de ateliere pregătite de organizatori, dar și de muzică bună. 

Cei 100 de tineri vor beneficia de ateliere de dezvoltare prin desen și prin muzică, ateliere de conștientizare a potențialului pe care îl au, ateliere despre autenticitate și creativitate, dar și cursuri de Tham The, Tae BO sau sculptură și pictură. Seara, sunt invitați la concertele artiștilor pe care i-au cerut în diverse ocazii și pe care organizatorii KULT Fest au reușit să îi aducă la cea de-a 4 a ediție a festivalului.

Voluntariatul este un generator de experiențe unice, care îi aduc tânărului implicat o serie de competențe necesare în dezvoltarea personală și profesională. A fi voluntar înseamnă responsabilitate, seriozitate, implicare, creativitate în a găsi soluții, dorință de a îmbunătăți sau de a rezolva provocări.

Kult Fest, festivalul tuturor generațiilor, va avea loc în perioada 9-11 august, pe Stadionul Moldova din municipiul Roman.

Roman este orașul în care spritul de voluntar este foarte puternic și activ. Există câteva zeci de asociații care implică adolescenții în proiecte din cele mai frumoase. Fie că vorbim despre restaurarea unor obiective istorice, dezvoltare prin teatru, proiecte dedicate copiilor orfani, bătrânilor, proiecte de dezvoltare urbană sau organizare de evenimente culturale și artistice, tinerii își aduc aportul în toate departamentele implicate: fundraising, promovare, logistică etc.

“DPD si-a demonstrat rolul de susținător al voluntariatului și în alte colaborări și acțiuni, cum ar fi proiectele cu Fundația Casiopeea sau Fundația Principesa Margareta.  Acum am decis să premiem implicarea adolescenților, “livrându-le” bucuria de a fi 3 zile într-un festival cu importante componente: educație, divertisment și prietenie”, a declarat Karla Codrea – CEO DPD România. Cei 100 de tineri sunt dintre voluntarii asociațiilor GONG, Mușatinii, Murialdo, UN Youth, P2P.

DPD România, parte a DPD Group – a doua cea cea mai mare rețea internațională de curierat rapid, care livrează în peste 190 de țări, este situată în top 3 companii de curierat din România, având peste 1.200 de angajați (inclusiv francize), 47 depozite și peste 9 milioane de colete livrate anual.

Una dintre principalele facilitățile oferite clienților de către DPD România este plata cu cardul la livrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.