Vremea se va menţine rece, luni, în est şi nord-est, geroasă dimineaţa şi noaptea. Va ninge slab, ziua local în sudul şi sud-estul ţării şi pe arii restrânse în centru, iar noaptea izolat în vest şi nord-vest. Marţi se va încălzi uşor, mai ales în vestul şi sud-vestul ţării, determninând formarea ceţii – în zonele joase, în special din sud şi est -, asociată cu chiciură şi trecător cu fulguială.
Luni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în nordul Moldovei şi în depresiuni, până în jur de -18 grade, dar şi uşor mai ridicate în Banat. În Timişoara, spre exemplu, temperaturile vor fi de -2 grade noaptea şi de 2 grade ziua. În zonele joase va fi ceaţă.
Marţi, cerul va fi temporar noros şi, mai ales seara şi noaptea, în regiunile vestice şi nord-vestice vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiţii de producere a poleiului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, iar cele minime, între -10 şi 0 grade.
În Bucureşti, luni va ninge slab, mai ales în prima parte a zilei. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de -1 grad, iar cea minimă, de -8…-6 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU