Weekend cu radare pe șosele

Poliţia Română scoate pe drumurile naționale şi autostrăzi toate radarele, timp de trei zile, în cadrul unei acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere. 

Începând de vineri, la nivelul întregii ţări, Poliţia Română derulează o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere. Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe şosele şi autostrăzi, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală.

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale şi cinemometrele portabile model TruCAM.

Totodată, se vor utiliza aparatele etilotest, etilometru şi drugtest, pentru depistarea şi sancţionarea celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

IGPR precizează că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în ţara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.