Stati un pic si nu sariti in sus, ca nu va fi vorba de alegerile de anul acesta, cu care ne-au stresat guvernantii pana ne-au plictisit! Decat un pic la inceput!
Am trait experienta politica intre anii ’97 si 2000 si am constatat pe propria piele ca-ti trebuie multi bani si un obraz gros. Cum nu posed nici una nici alta, m-am lasat pagubas!
In ceea ce priveste alegerile de anul acesta, ne pregatim pentru inceput sa trimitem in Parlamentul European o gramada de personaje, dintre care unele cu grave carente educationale. N-are sens sa vorbim despre ele, pentru ca ne aprindem paie in cap si cine stie cu ce oferte de locuri de veci ne mai putem alege!
Pentru a face ceva pentru tara ta in Parlamentul European iti trebuie continuitate, in primul rand pentru a invata, pentru a-ti face relatii si pentru a deveni cunoscut si, bineinteles, apreciat. Ceea ce nu se aplica in cazul nostru, care am fi in stare sa trimitem la fiecare jumatate de an pe altcineva, pentru a multumi toata clientela politica.
In ceea ce priveste alegerile prezidentiale, ele sunt ca si castigate de actualul presedinte, care isi va depune candidatura cu vreo doua zile inainte de expirarea termenului si va da de pamant cu toti contracandidatii domniei sale, cu imensul ajutor al turmei mioritice pentru care o injuratura frumos articulata face mai mult decat un program clar de guvernare si vointa de a-l pune in aplicare. N-are rost sa discutam pe tema asta! Principele (?!) Duda este un nene care candideaza pentru ca poate, pentru ca n-are altceva mai bun de facut sau pentru ca s-a plictisit sa strabata la pas aleile parcului de la Savarsin, domnul Geoana, a carui engleza chiar ii face cinste printre atati autodidacti de doi lei, este un tip prea civilizat pentru o asa confruntare si va pierde cu siguranta, asa ca singurul competitor care poate emite pretentii ramane domnul Crin Antonescu, care nici el nu poate prea mult, electoratul liberal nefiind in stare sa-l impuna la Cotroceni. Domnului Basescu ii trebuie un contracandidat gen Madalin Voicu sau Serghei Mizil, ambii in stare sa-i ia mortii si viii la… plimbare, fara remuscari sau mari pareri de rau, sau gen Florin Calinescu, un tip in stare sa-l faca sa-si ia lumea in cap de nervi. Cei de mai dinainte sunt absolut in stare sa practice acelasi tip de golanisme ca si seful nostru de barcaz, fara regrete si cu zambetul pe buze. Cum insa nici unul dintre cei trei nu candideaza la vreo functie in statul roman, domnul Basescu poate dormi linistit. Va mai fi presedinte vreo cinci ani de acum incolo.
Prea multa viteza?
Cum va spuneam insa, nu despre astfel de alegeri vreau sa vorbim acum, ci despre altele, de cu totul alt fel.
Cateva cuvinte, pentru inceput, despre cei ce isi aleg profesiunea de sofer. Parerea mea personala este ca cei care fac pasul acesta sunt un pic tacaniti. Ceva printre miliardele de neuroni este prea mult sau prea putin. Altfel ca nu-mi explic cum niste fiinte facute sa mearga cu cel mult cinci kilometri pe ora sau sa alerge cu cel mult douazeci, si asta dupa antrenamente intense, se pot aseza pe un scaun in spatele unui geam si al unui covrig si, apasand o pedala, se pot deplasa cu viteze de 150-200 de kilometri pe ora sau spre viteza sunetului in cazul masinilor de competitie sau de record, fara ca macar sa constientizeze ca dupa o suta, o suta si ceva pe ora nu mai pot raspunde la stimuli externi de ori ce fel ar fi acestia cu aceeasi rapiditate ca atunci cand merg la pas.
Numai multimea de dispozitive mecanice, electrice sau electronice pe care alti zurlii le-au inventat fac posibile astfel de performante. Si, bineinteles, adaptabilitatea extrema a creierului uman. Banuiesc ca exista o gena speciala a lampii care fileaza, gena fara de care oamenii n-ar fi ocolit Africa pe vremea fenicienilor, n-ar fi descoperit drumul matasii si al mirodeniilor, n-ar fi descoperit Americile, n-ar fi strabatut marile preerii si n-ar fi vazut niciodata marile canioane, n-ar fi strabatut deserturile, n-ar fi urcat muntii numai pentru ca acestia exista, n-ar fi coborat in adancurile oceanelor si n-ar fi ajuns in Cosmos! Una peste alta, s-ar fi oprit acolo unde li se oprea vederea.
Haideti, totusi, sa coboram pe pamant!… Multi se fac soferi impinsi de prieteni, de nevoi sau de propriile rude, care nu-si pot inchipui ca datul acesta al conducerii masinii nu se mosteneste precum culoarea parului. De altfel, in Romania, fiii de soferi trebuie sa fie in majoritatea lor musai soferi, cei de politisti devin aproape automat oameni ai legii (vorba vine!)… Sa fim seriosi, talentele nu se mostenesc decat in cazuri exceptionale, si nici atunci!
Ramane cum am stabilit: pentru a fi sofer, si in special sofer de camion in trafic interurban sau international, trebuie sa-ti cam fileze o lampa. Din fericire pentru toti, lampa care fileaza in tartacuta fiecarui sofer este una mica si neimportanta si astfel toata lumea se poate deplasa in siguranta.
The Land of Choice
Si pentru ca veni vorba de deplasarea in siguranta si mai ales de alegeri, Romania fiind, dupa cum ni s-a impuiat capul in ultima vreme, „the land of choice“, sa va relatez in cele ce urmeaza un fel de alegere. Sunt in concediu si, in afara unei situatii complicate in ceea ce priveste asteptarea unor analize de care depinde continuarea tratamentului pe care-l urmez, nu prea am ce face, asa ca m-am hotarat sa-mi iau picioarele la spinare si, impreuna cu consoarta, sa dam o fuga pana la tara, unde avem ceva pamant, o cosmelie de vara, doi maidanezi si un ciobanesc german, o pereche de matze in stare sa fure absolut orice, ca de prinsul soarecilor se ocupa Gorilache, un motan din vecini, o pereche de randunele care isi fac cuibul in fiecare primavara in acelasi loc sub streasina, niste pomi, niste gaini, multa verdeata si doi migdali intre care imi “montez “ intotdeauna hamacul din care nu ma da jos nimeni, nici cu descantece si nici cu ordin de la Procuratura. Decat poate pentru vreun gratar, la care particip bucuros intotdeauna, caci ce poate fi mai relaxant decat sa bagi in tine rezultatul muncii altuia?! Uitati-va la guvernantii nostri!
La intrarea pe soseaua de centura, in zona Neferal, am nimerit in spatele unei basculante care transporta beton semiumed, care insa era cam prea de tot umed, asa ca imprastia in spatele ei o adevarata panza de lapte de ciment. Cei care stiu despre ce este vorba, in acest caz, ca si in cazul deplasarii in spatele unui transportor de bitum lichid care nu este etans, isi dau bine seama cam la ce te poti asteapta. Cimentul depus pe vopsea si intarit, in cazul in care masina nu este spalata de urgenta, este foarte greu de curatat, iar uneori poate duce pana la revopsirea autovehiculului. Tocmai de aceea am marit distanta dintre mine si respectiva basculanta la mai mult de cincizeci de metri. Si asa tot am primit ceva stropi pe capota motorului, pe parbriz, pe plafon si pe usile laterale din fata. Felul meu de a merge l-a enervat insa pe cel din spatele meu, aflat intr-un SUV Mercedes, foarte negru si foarte curat. Tipul de la volan, un nene cam de varsta mea, cu ochelari de soare “Police”, desi vremea nu era chiar foarte insorita, cu o sapca de smecher si cu fitze cat incape, m-a claxonat si m-a bombardat cu flashuri pana m-am plictisit, dar mi-am vazut de treaba mea. Bineinteles ca, privindu-l in oglinda, mi-am dat seama ca face si diverse referiri la parintii si neamurile mele, insa pentru ca nu aveam nici o intentie sa ma apropii de basculanta din fata i-am semnalizat sa ma depaseasca, lucru pe care l-a si facut la un moment dat, la piciorul unui pod, intr-o curba fara vizibilitate si peste dunga continua. Ce mai conteaza?! Alegerea sa! Nu este Romania “the land of choice”?
Bineinteles ca respectivul a fost urmat imediat de un alt tampit intr-un Ford Focus, tot negru. Ambele masini au accelerat si s-au apropiat la cativa metri de basculanta in cauza, care profitand de fluidizarea traficului pe centura, a accelerat la randul ei. In acelasi timp, pe contrasens, traficul s-a aglomerat, facand imposibila depasirea pentru cei doi idioti motorizati care ma depasisera. Culmea este ca cei doi nu s-au indepartat la randul lor de spatele basculantei, ci s-au tinut scai de aceasta pana la ramificatia spre Urziceni, unde au virat la dreapta.
I-am urmat putin mai tarziu si ne-am reintalnit in benzinaria Petrom aflata imediat dupa curba, unde cei doi s-au oprit pentru a constata cat de tampiti au putut sa fie, iar eu pentru a alimenta. Mercedesul capatase o frumoasa culoare gri pal in partea din fata, capota, parbrizul, plafonul precum si lateralele fiind cum nu se poate mai artistic ”tencuite “! Ceva, ceva, tot mai ramasese negru din frumoasa masina germana, insa si aceasta portiune era pictata microscopic cu lapte de var. Avand un CX incomparabil mai mare decat al Fordului, Mercedesul il protejase oarecum pe acesta, insa nu de tot. Se pare ca cei doi talambi erau impreuna, pentru ca atunci cand am intrat pe urmele lor in benzinarie, se dadusera jos din masini si isi admirau isprava! M-am uitat la nenea cu Mercedesul, acesta s-a uitat la mine, i-am facut un semn discret in sensul ca lampa de care vorbeam mai inainte ii fila cam tare si mi-am vazut de drum. In definitiv, fusese alegerea sa. “The land of choice” ce va ziceam?!…
Nu opriti…
In Movilita, un nene cam bronzat se sprijinea de laterala unei masini si facea semne participantilor la trafic sa opreasca. Va sfatuiesc sa nu alegeti sa opriti, pentru ca va puteti alege cu fel de fel de nenorociri! De altfel, la inapoierea de la tara, in aceeasi zi, dar dupa amiaza, acelasi nene, la fel de bronzat, se sprijinea la fel de nonsalant de aceeasi masina, dar care se afla acum pe sensul spre Bucuresti. Pe semne ca-si reparase defectiunea cat sa traverseze soseaua!
Alegeti, spre binele dumneavoastra si al celor care va insotesc, sa nu dati curs unor astfel de “chemari“ si urmati-va drumul! E mai bine! Prin ’78, am ales sa opresc si sa transport un accidentat – inca mai credeam in Codul Rutier! – de la Predeal pana in Brasov. Am dat la explicatii si la declaratii de m-am saturat si mai aveam putin sa ma aleg si cu un dosar penal pentru fuga de la locul accidentului. Numai faptul ca la 23 de ani nu prea aveam nimic de pierdut, tupeul exacerbat de cretinismul “organului” si faptul ca spre seara a aparut in sfarsit si cel ce-mi pusese accidentatul in masina m-au salvat! Insa de atunci n-am mai oprit la locul unui accident decat daca soseaua era blocata si nu aveam pe unde trece! Prostia patenta a “organelor“ a facut din mine un cetatean ”model“!…
Inca doua cuvinte…
Podului peste Ialomita de la Cosereni, care a fost reparat timp de vreo doua sute de ani, i s-a inchis prima banda pe sensul spre Bucuresti si niste tipi faceau niste santuri transversale pe caldaram.
Este alegerea guvernantilor nostri sa ne pricopseasca cu toate firmele astea de doi bani care “construiesc “ si “repara “ drumuri si poduri in tara noastra si alegerea noastra sa fim tampiti si sa acceptam toate aceste mizerii ca pe un dat de care nu putem scapa, orice am face!
Dupa cum spuneam la inceput, marii majoritati a soferilor ii mai fileaza din cand in cand cite o lampa. Guvernantilor nostri le fileaza toate. Permanent!
Laurentiu MIREA
Sofer Electrica
16 mai 2009
