Atlassib a investit 2,5 milioane de euro în 10 autocare EURO VI Mercedes-Benz Tourismo. Flota a fost livrată la sfârşitul lunii martie.
La evenimentul organizat la sediul Atlassib din Sibiu au participat Daniel Micu, director general al companiei, Oprea Carabulea şi Ilie Carabulea Jr., în timp ce din partea Mercedes-Benz au fost prezenţi Boris Billich, CEO şi preşedinte Mercedes-Benz România, Deniz Kuluhan, director vânzări şi marketing Evobus, şi Bogdan Aldea, director vânzări autocare Evobus România.
Transport business class cu Euro VI
Aceste zece autocare sunt primele din seria Euro VI livrate de producătorul german în România, în condiţiile în care reprezentanţii companiei sibiene au menţionat că, din acest an, vor testa şi un nou segment de piaţă, cu pretenţii mai ridicate. „Lansăm cu această ocazie serviciul «Atlassib Premium», care va aduce ceva deosebit pe piaţa transportului internaţional de persoane. L-am gândit ca un concept de transport «business class». În alte ţări din UE, acest concept a fost deja implementat şi porneşte de la ideea pe care o oferă companiile aeriene pentru «business class»: oferim internet wireless în autocar, servicii suplimentare cum ar fi un minibar la bord, un însoţitor de bord care se ocupă de confortul pasagerilor şi care oferă asistenţă pe toată perioada de călătorie“, a afirmat Daniel Micu. Pentru acest tip de transport, unul dintre cele 10 autocare livrate dispune de o configuraţie mai specială, oferind un confort sporit pasagerilor. Acesta va circula pe rutele care leagă România de nordul Italiei, fără ca tarifele să fie modificate. „Deocamdată nu discutăm de alte tarife, vom merge pe aceleaşi tarife care sunt acum pe cursele de linie. Sperăm că românii vor aprecia calitatea şi vor fi şi dispuşi să plătească pentru aceasta“, a precizat Daniel Micu. Modelul Tourismo pentru business class este echipat cu 44 de locuri (faţă de 53 cât au celelalte 9 vehicule livrate) de tip Softline şi dispune, printre altele, de o mică bucătărie.
Piaţa de transport
Flota Atlassib, care numără, în prezent, 60 de autocare noi din totalul de 205 (dintre care 178 în proprietate), deserveşte 35 de rute din 13 ţări ale Uniunii Europene. Reprezentanţii companiei afirmă că numărul pasagerilor a început din nou să crească după recesiunea din 2010 – 2012. „În 2013, am avut o creştere uşoară faţă de 2012 şi, din ce vedem pe primele două luni şi jumătate, tendinţa de creştere se menţine şi anul acesta. Am înregistrat o majorare de 4-5% a numărului de pasageri“, a concluzionat Daniel Micu, subliniind că ofertele companiilor aeriene de tip „low-cost“ nu mai reprezintă o ameninţare pentru transportatorii rutieri.
Daniel Micu, director general Atlassib:
„Deschidem drumul autocarelor Euro VI în România. Împreună cu EvoBus şi Mercedes Benz, lansăm aceste prime unităţi Euro VI, care vor arăta în Europa că şi societăţile de transport din România sunt capabile să se adapteze normelor europene şi să ofere servicii nu numai de calitate şi siguranţă, dar şi cu un impact puternic asupra protejării mediului“.
Bogdan Aldea, director vânzări autocare Evobus România:
„Am avut o senzaţie de déjà vu: în fiecare an, în această perioadă, de cinci ani încoace, ne revedem cu prietenii noştri de la Atlassib. E deja o tradiţie să ne întâlnim anual pentru genul acesta de livrare. Primele maşini Euro VI le livrăm către Atlassib, care, practic, reprezintă imaginea noastră în România. Am făcut împreună teste pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite clienţilor, dar şi pentru un control mai bun al activităţii“.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro