Noile camioane MAN au fost complet regândite, pentru a face față solicitărilor actuale ale pieței. Iar autovehiculul răspunde, cu o remarcabilă precizie, unei întrebări foarte complicate: cum arată instrumentul potrivit de lucru pentru un șofer profesionist, în 2020?
Cu ocazia primului drive-test realizat cu noua generație TGX, am putut înțelege complexitatea camionului, oportunitatea pe care o oferă șoferilor de a-și reafirma profesionalismul în contextul tehnologic actual.
În ultimii ani, tot mai mult s-a discutat despre noile sisteme de asistență, menite să ușureze munca conducătorilor auto și, în același timp, să crească eficiența camionului. S-a ajuns până în punctul în care nu puțini sunt cei care contestă meritele șoferilor, afirmând că noile tehnologii „fac toată treaba”.
Noul MAN pare să schimbe lucrurile – tehnologiile moderne echipează camionul și asigură confortul, siguranța și eficiența pe care le așteptăm cu toții de la un camion modern, însă, în același timp, oferă șoferului (dacă acesta vrea și are cunoștințele necesare) posibilitatea de a „umbla la reglaje fine”. Practic, un șofer cu un grad ridicat de profesionalism își poate demonstra calitățile. la volanul noului camion. luând deciziile potrivite – când și cum să funcționeze sistemele de ultimă generație, pentru un parcurs optim.
Accent pe funcționalitate
Designul este elegant, însă constructorul german nu pare interesat de a impresiona cu orice preț, prin imaginea noul camion. Mai degrabă ținta principală este aceea de a reîntări și, totodată, împrospăta imaginea clasică a brandului, având grijă, în același timp, să facă ușor identificabilă noua generație, prin câteva elemente de design.
Oglinzile laterale au fost depărate de stâlpii cabinei și, totodată, aduse puțin mai în spate. Astfel, a fost crescută vizibilitatea în partea laterală, aspect foarte important în cazul trecerilor de pietoni sau la intrarea în sensuri giratorii. Reprezentanții MAN au confirmat faptul că, într-un viitor apropiat, va fi disponibilă și opțiunea de înlocuire a oglinzilor laterale cu camere.
Un aspect foarte util îl reprezintă butoanele amplasate pe portiera șoferului, în partea de jos a acesteia. Astfel, o serie de comenzi vor putea fi accesate de către conducătorul auto, fără a fi necesar să urce în cabină. Modelele prezentate la lansare propun, pentru aceste butoane, funcții precum acționarea luminii în spatele cabinei, avariile, închiderea geamurilor și blocarea portierei din dreapta. Însă, aceste butoane pot fi configurate și pentru alte funcții. Astfel, șoferii vor putea să reducă numărul de urcări (inutile) în cabină.
Un scaun nou pentru șofer echipează noua generație MAN. Acesta are multiple ajustări, fiind foarte confortabil și, împreună cu volanul (ajustabil pe o plajă largă), poate asigura poziția optimă de condus, indiferent de înălțimea conducătorului auto. În staționare, volanul poate fi poziționat la orizontală (ca o măsuță). De apreciat este și faptul că scaunul din dreapta poate fi întors către interiorul cabinei – mai mult confort în perioadele de relaxare pentru șofer.
Postul de conducere este caracterizat de volanul cu numeroase comenzi și cele două display-uri – soluție deja clasică pentru autovehiculele moderne.
Însă modul în care au fost gândite funcțiile… aici intervine strict filosofia MAN, iar șoferii vor avea surprize pe care le vor aprecia și, totodată, vor trebui să se obișnuiască cu ele.
Încă din start, observi faptul că viteza și turațiile și-au schimbat poziția (viteza este în stânga și turațiile sunt în dreapta, reprezentate pe ceasuri incomplete/tăiate). Acest aspect a fost necesar pentru a păstra o zonă centrală a ecranului, generoasă, unde șoferul poate seta un număr foarte mare de opțiuni. Atât din partea stângă, cât și din partea dreaptă a volanului, conducătorul auto poate accesa diferite meniuri pe acest ecran. Acesta reprezintă unul dintre aspectele care vor solicita o anumită perioadă de ajustare. Trebuie remarcată ușurința cu care meniurile sunt accesate – comenzile sunt pe volan, iar mâinile șoferului vor rămâne permanent în poziția firească de condus.
Nu mai puțin complex este meniul dedicat celui de-al doilea display, din dreapta. Pentru accesarea lui, MAN a introdus „SmartSelect” – o rotiță dublă care asigură un plus de siguranță și precizie în accesarea comenzilor, față de un display cu funcție „touchscreen”. Foarte complex și, totodată, ușor de utilizat, „MAN SmartSelect” te ajută să navighezi prin meniul principal (rotița mare) sau cele secundare (rotița superioară), poți accesa diferite elemente prin apăsare sau mișcare sus/jos, stânga/dreapta (precum un joystick), sau poți scrie litere și mări harta prin mișcarea degetelor pe partea superioară a ansamblului, care este sensibilă la atingere. MAN a proiectat inclusiv un suport ergonomic pentru mâna cu care este acționat dispozitivul „SmartSelect”.
Display-ul din dreapta este disponibil în două variante, cea mai mare funcționând permanent în format „split screen”. Astfel, două funcții vor fi disponibile concomitent.
Un alt aspect original, proiectat de MAN, îl reprezintă „scurtăturile”. Ați observat, bineînțeles, cele șase butoane marcate cu numere, amplasate deasupra comenzilor pentru climatizare. „Posturile de radio” – ați putea crede la prima vedere. Însă, de fapt, reprezintă mult mai mult. Pe fiecare buton poate fi stocată orice funcție legată de camion. De exemplu, o anumită adresă. Astfel, prin apăsarea respectivului buton este lansată navigația direct către adresa setată anterior. Sau poate fi vorba despre transmiterea unui mesaj… sau orice altă funcție. Memorarea se realizează cu ușurință, prin apăsarea prelungită a butonului. Iar dacă șoferul uită pe ce număr a memorat o anumită funcție… și aceste butoane sunt sensibile și, doar prin simpla atingere, în partea de sus a display-ului din dreapta apare descrierea funcției stocate.
Bineînțeles, noul MAN dispune de Android Auto și Apple Carplay.
Parteneriatul șofer-camion
Am apreciat plasarea comenzilor legate de cutia de viteze pe maneta din partea dreaptă a volanului (la fel ca și la alți producători). Funcțiile sunt ușor de accesat, șoferul putând opta între cele trei moduri de rulare – Efficiency, Performance, Manoeuver. De asemenea, frâna de parcare acționată electric se activează automat la oprirea motorului și se dezactivează la plecarea de pe loc, de asemenea, automat.
Pentru situațiile de trafic intens și ambuteiaje, șoferii vor aprecia foarte mult funcția de pilot adaptiv, completată cu asistența activă la păstrarea benzii. Astfel, camionul va accelera, frâna și opri în funcție de mașina din față, iar volanul va ajusta automat direcția pentru a păstra camionul în centrul benzii. Această funcție este activă între 0 și 60 km/h. La viteze superioare, funcția ACC rămâne disponibilă, însă asistența la păstrarea benzii se activează doar atunci când apare riscul părăsirii accidentale a acesteia.
De altfel, acesta este unul dintre aspectele care este de anticipat că vor pune anumite probleme de adaptare. Practic, volanul este acționat cu o ușurință remarcabilă, iar atunci când sistemul intervine (destul de incisiv), prima impresie este că este ceva care vrea să îți blocheze mișcarea. Pe parcursul sesiunii de drive-test, am fost „luat prin surprindere” de câteva ori de intervenția acestui sistem și, inițial, senzația a fost că sistemul „luptă” cu mine (sau eu cu el).
După perioada de ajustare, am început să înțeleg sistemul și chiar să anticipez momentele când se activează, iar „lupta” s-a transformat într-o bună colaborare. Anticipez faptul că unii șoferi vor avea tendința să dezactiveze sistemul… Cred, însă, că nu este un lucru recomandabil. Acest sistem ajută la evitarea ieșirilor accidentale din bandă și, totodată, poate preveni acroșarea vehiculelor oprite pe partea dreaptă a drumului.
La capitolul siguranță, trebuie să menționăm sistemul de asistență la schimbarea benzii, care alertează șoferii în cazul în care schimbarea benzii nu este sigură (mașini aflate în „unghiul mort”). Sistemul este activ pentru ambele părți ale camionului. Frânarea automată în cazul unui impact iminent completează sistemele de siguranță activă ale camionului, un autovehicul care oferă un puternic sentiment de siguranță, încă de la primul drum.
Complexitatea pusă la dispoziția șoferilor de noile camioane reprezintă doar o parte din ceea ce reprezintă noua generație MAN. Aspectele legate de service și conectivitatea asigurată de RIO vor completa eficiența în creștere, promisă de constructorul german.
Radu BORCESCU
Bilbao, SPANIA
radu.borcescu@ziuacargo.ro