Mercedes-Benz Trucks a livrat primele camioane eActros 600 de serie. Până la finalul anului, aproximativ 50 de camioane electrice vor ajunge la clienți din Germania.
Startul producției de serie a lui Mercedes-Benz eActros 600 avut loc la finalul lunii noiembrie, la fabrica din Wörth. În general, camioanele de serie produse în primele luni sunt trimise la dealeri ca vehicule demo. Totuși, în acest caz au fost făcute și primele livrări către clienți din Germania, condiție pentru calificarea la programul de subvenții KsNI din 2024.
Printre clienții care vor primi camionul electric pentru distanțe lungi în acest an se numără companii precum August Gschwander Transport GmbH, Blue Känguru GmbH, Brummer Logistik GmbH, Contargo GmbH & Co. KG, CONTRAIL-Transport GmbH & Co. KG, DENKINGER Internationale Spedition GmbH, Ralf Reyser Transporte & Logistik, SCHADE Logistic GmbH și Wessels Holding GmbH & Co. KG.
Mercedes-Benz eActros 600 este primul camion electric pentru distanțe lungi care intră în producția de serie. Cu o capacitatea a bateriei de peste 600 kWh, modelul este capabil să parcurgă distanțe de aproximativ 500 km fără încărcări intermediare, în combinații de 40 de tone.
Modelul este astfel capabil să parcurgă peste 1.000 km pe zi, cu încărcări intermediare în timpul pauzelor șoferilor, chiar și fără tehnologia de încărcare Megawatt, ce va fi disponibilă mai târziu.
Bateriile LFP sunt proiectate pentru a putea rezista până la 1,2 milioane km în 10 ani de operațiuni. După această perioadă, capacitatea bateriilor ar trebui să rămână la peste 80% din cea inițială.
eActros 600 este și primul camion Mercedes care va primi noua cabină aerodinamică ProCabin, ce va fi disponibilă ulterior și pe modelele diesel.
În această vară, în timpul turneului „eActros 600 European Testing Tour 2024”, un prototip echipat cu tehnologie de măsurare a consumului de energie a avut, pe distanța totală de 15.000 km a turului, un consum mediu de 103 kWh la 100 km. Rezultatul este echivalent unui consum de motorină de aproximativ 10 litri la 100 km.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro