…Adică puternic prin însăşi natura sa. Aşa se poate caracteriza pe scurt noul Iveco Daily, exponentul celei de-a treia generaţii de vehicule uşoare a constructorului italian. Un model care beneficiază de ADN-ul profesional al predecesorilor săi, de toate calităţile unui super erou, de aceeaşi extraordinară flexibilitate ca şi generaţiile anterioare, de robusteţea unui camion şi de manevrabilitatea unui autoturism.
De toate acestea am avut ocazia să ne convingem din plin în cadrul lansării celei mai noi generaţii Daily, la începutul lunii iunie, la Torino, unde am avut şi prilejul de a testa modelul din toate punctele de vedere, pe pista de încercări de la Balocco.
În timp ce 80% dintre componentele sale au fost reproiectate, noul Daily şi-a păstrat structura clasică a şasiului cu cadru, împrumutată de la gamele grele, care a reprezentat un element cheie al ADN-ului său şi care îi asigură robusteţea, versabilitatea şi durabilitatea în timp, alături de o flexibilitate maximă în ceea ce priveşte posibilităţile de carosare pentru versiunile de şasiu-cabină. Eforturile de proiectare ale companiei s-au focusat pe ambele versiuni ale vehiculului, îmbunătăţind şi mai mult ergonomia, conforul, uşurinţa în conducere şi manevrabilitatea.
Capacitatea versiunii furgon a fost mărită prin revizuirea raportului între ampatament, lungime totală şi lungime utilă. Acest lucru a condus la crearea unor modele cu o capacitate de 18 şi 20 mc, care oferă cel mai bun spaţiu de încărcare din categoria sa, precum şi la o versiune de 10,8 mc, cea mai bună în clasă din punctul de vedere al eficienţei de încărcare.
O altă noutate interesantă este suspensia faţă Quad-Leaf, standard pe toate modelele de 3,5 t, care reprezintă o combinaţie optimă între versiunile anterioare cu roată simplă şi dublă, garantând o capacitate înaltă de încărcare, o gardă la sol optimă şi o sarcină pe osie maximă. Pentru modelele cu axă simplă, suspensia spate a fost, la rândul ei, reproiectată, ceea ce a atras două importante îmbunătăţiri: scăderea înălţimii platformei de încărcaare cu aproximativ 55 mm, pentru a facilita încărcarea şi descărcarea, şi o diminuare a influenţei transferului încărcăturii în viraje.
Alte principii avute în vedere de constructorul italian au fost reducerea consumului de combustibil comparativ cu modelul anterior, îmbunătăţirea costurilor de operare a vehiculului şi, nu în ultimul rând, a confortului şi ergonomiei la bord.
Tradiţia continuă
Revenind la şasiu, structura ramei acestuia este un element vital în robusteţea şi modularitatea vehiculului. Structura şasiului cu profil în C, fabricat din oţel de înaltă rezistenţă, asigură o durabilitate mare şi o flexibilitate înaltă de carosare. Această soluţie este suportul ideal pentru orice configuraţie Daily.
În ceea ce priveşte versiunea furgon, Iveco doreşte, prin intermediul noii game, repoziţionarea pe segmentul de vanuri cu axă simplă. Gama de ampatamente disponibile include versiuni de 3.000, 3.520 şi 4.100 mm, volumele de încărcare ajungând acum până la 19,6 mc. Masa totală a modelelor furgon merge de la 3,3 până la 7 t, cu o sarcină utilă de până la 4.000 kg. Înălţimea maximă a vehiculului este de 2,1 m, astfel încât chiar şi cei mai înalţi utilizatori pot să stea drepţi în compartimentul de încărcare; lungimile exterioare variază între 5.040 şi 7.500 mm, iar compartimentul de încărcare are lungimi cuprinse între 2.600 şi 5.100 mm.
Gama de modele şasiu-cabină este cea mai extinsă de pe piaţă, cu mase maxime de la 3,3 la 7 t, ampatamente de la 3.000 la 4.750 mm şi lungimi totale de până la 6.190 mm. Noul ampatament de 4.100 mm şi versiunea cu axă simplă oferă o manevrabilitate excelentă şi o suprafaţă carosabilă de 4.500 mm. Noul şasiu-cabină Daily este singurul din clasa sa care oferă o sarcină utilă de până la 4.700 kg.
Noua arhitectură cu ampatamente lungi şi overhang spate redus a îmbunătăţit echilibrul şi manevrabilitatea noului van Daily fără a-i compromite agilitatea în spaţii înguste. Raza sa de întoarcere, de 10,5 m, este cea mai bună în categoria sa.
Quad-Leaf pentru o performanţă crescută
Mai sus amintita suspensie faţă Quad-Leaf are la bază un aranjament dublu cvadrilateral, cu arcuri cu foi transversale, care produce rezultate excelente în termenii dimensiunilor şi maselor. Această suspensie standard pentru toate modelele de până la 3,5 t oferă o sarcină maxim permisă de 1.900 kg (cu 100 kg mai mult decât versiunile anterioare), o gardă la sol pentru variantele de şasiu-cabină de 175 mm (plus 45 mm) şi capacitate de încărcare mai mare.
Sistemul de suspensie faţă dispune, de asemenea, de o versiune cu aranjament dublu cvadrilateral, dar cu bară de torsiune, denumit Quad-Tor, destinat modelelor cu axă dublă şi adaptat sarcinilor grele de transport. Acesta oferă o sarcină maximă pe osie de 2.500 kg (2.100 kg pentru variantele de până la 5 t). Această soluţie, care utilizează o bară de torsiune ca element flexibil, este un element unic în sector şi a reprezentat unul dintre punctele forte ale Daily încă de când a fost lansat.
Pe spate, sistemul de suspensie pentru versiunile cu axă simplă a fost la rândul lui revizuit, iar geometria sa a fost recalibrată. O reducere a masei cu 8 kg în comparaţie cu modelul anterior, alături de coborârea spaţiului de încărcare cu 55 mm, face din noul Daily un competitor redutabil pe piaţa vehiculelor cu tracţiune spate.
Din punctul de vedere al siguranţei, în plus faţă de sistemul standard ESP, noul Daily introduce un sistem de avertizare acustică la părăsirea benzii de circulaţie fără acţionarea semnalizatoarelor, denumit LDWS (Lane Departure Warning System).
Motorizări eficiente
Clienţii noului Daily au la dispoziţie o gamă de motorizări cu capacităţi cuprinse între 2,3 şi 3 l, două tipuri de combustibil (diesel şi gaz natural comprimat) şi 9 versiuni de putere cuprinse între 106 şi 205 CP. Motoarele sunt disponibile în variante EURO 5b+ cu EGR sau în versiune EURO VI, echipată cu un sistem combinat EGR+SCR. Sistemul de post-tratare este compact şi este localizat la înălţimea şasiului, fără impact asupra spaţiului de încărcare. Pe versiunile EURO VI (de 3 l), sistemul common rail de nouă generaţie permite presiuni ale injecţiei de până la 2.000 bar.
Toate transmisiile sunt cu şase trepte, oferta incluzând şi cutia de viteze automatizată Agile, care poate fi utilizată în mod automatic sau secvenţial.
Noul Daily dispune de tehnologii importante, de natură să limiteze consumul de combustibil, fiind posibilă o reducere a acestuia cu 5,5%, în funcţie de diferitele versiuni ale vehiculului şi putând ajunge până la 14% cu EcoPack pentru aplicaţii urbane.
Prin simpla apăsare a unui buton la bord, noua funcţiune EcoSwitch permite o utilizare economică a motorului, prin reducerea cuplului maxim. “Alternatorul Inteligent” este un mod de operare care permite recuperarea energiei cinetice a vehiculului. Un alt sistem implicat în economia de combustibil este EcoMac, care controlează sistemul automat de aer condiţionat, pentru optimizarea operării compresorului, în funcţie de necesităţile de răcire a compartimentului pasagerilor. Alte soluţii adoptate vizează îmbunătăţirea aerodinamicii şi reducerea fricţiunii la nivelul motorului.
Eleganţă şi confort
„Aerul de familie“ este acum prezent şi în cazul noului Daily. Designul vehiculului a fost complet reînnoit şi îi conferă o personalitate puternică, un stil distinctiv şi detalii atent studiate.
Partea din faţă constă din diferite module: suprafaţa vitrată a parbrizului, încadrată de piloni negri, se continuă lin prin ferestrele laterale şi se întâlneşte cu banda creată de faruri şi grilă la înălţimea oglinzilor. Capota este plasată între cele două module ca un element în levitaţie; forma şi dimensiunile sale facilitează accesul la compartimentul motorului. Mai jos, bara de protecţie se extinde către arcul roţilor, continuând pe laterale.
Dar în afara faptului că îi conferă o personalitate marcantă, designul este şi în strânsă conexiune cu funcţionalitatea. Farurile au o poziţie înălţată şi retrasă, pentru a evita daunele în cazul unor coliziuni minore. Linia continuă dintre faruri şi grila frontală coboară, pentru a sublinia energia şi ţinuta de drum. Benzile laterale protejează caroseria şi separă din punct de vedere estetic secţiunea inferioară de părţile mecanice ale secţiunii superioare dedicate cabinei şi compartimentului de încărcare. Spaţiile vitrate mari fac interiorul mai luminos şi cresc vizibilitatea verticală, iar noul stil îmbunătăţeşte aerodinamica vehiculului.
Şi interiorul cabinei a fost complet reproiectat. Noul bord a fost desenat pentru o ergonomie optimă, scaunul şi volanul permit şoferului să adopte o poziţie de conducere şi să aibă o experienţă similară conducerii unui autoturism premium.
Toate elementele de control şi buzunarele de depozitare au fost proiectate în ideea de a le face uşor de accesat din poziţia de conducere. Acestea înclud cinci compartimente închise, trei suporturi pentru pahar, precum şi un compartiment special conceput pentru obiecte de folosinţă curentă, cum ar fi telefoanele mobile sau tabletele.
Managementul inteligent al spaţiului, izolarea fonică a cabinei creată prin utilizarea unor materiale care absorb sunetele şi un control mai eficient al sistemului de aer condiţionat fac viaţa la bord extrem de confortabilă. Acest aspect este şi mai mult îmbunătăţit prin intermediul unei game largi de elemente info-telematice. În special, platforma IVECONNECT permite şoferului să administreze un sistem de infotainment care include radio, MP3 player, Bluetooth, cameră pentru partea posterioară şi sistem de navigaţie prin satelit, toate putând fi activate prin intermediul unui touch-screen montat pe bord.
…Şi toate aceste elemente, un vehicul cu adevărat nou şi eficient, noua generaţie Daily care va cuceri, fără îndoială, piaţa europeană (şi nu numai) prin flexibilitatea, forţa şi eficienţa sa, vine acum la acelaşi preţ ca şi modelul anterior. Dar cu mult mai multe avantaje.
Raluca MIHĂILESCU
Torino, Italia
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro