Volvo FH Aero. Noua gamă de camioane

Volvo Trucks a anunțat că emblematica gamă de camioane FH va avea un nou membru: Volvo FH Aero. Cu un design aerodinamic și caracteristici inovatoare, FH Aero oferă eficiență energetică la un nou nivel, fiind disponibil în patru variante, inclusiv versiunea electrică, recent premiată si cea cu combustibil bio.

Cu un design aerodinamic și funcții inovatoare, Volvo FH Aero oferă eficiență energetică la un nou nivel, fiind disponibil în patru variante inclusiv biodiesel.

Bucurându-se de o aerodinamică îmbunătățită și de tehnologii noi, precum noul sistem de monitorizare Volvo cu camere video, noul FH Aero poate reduce consumul de energie și emisiile, cu până la 5%, a anunțat producătorul.

Noul Volvo FH Aero este cel mai eficient camion pe care l-am avut vreodată și continuăm să reducem emisiile de CO2 pentru întreaga noastră gamă de produse”, spune Roger Alm, președinte Volvo Trucks. „Este un camion Volvo de elită – sigur, frumos proiectat și de calitate superioară, pentru sarcini de transport solicitante pe distanțe lungi, conceput pentru succesul clienților noștri.

Desemnat Camionul Internațional al Anului 2024, Volvo FH Electric va fi disponibil și în noua versiune Aero, ce completează gama deja extinsă, de vehicule electrice Volvo. În plus, Volvo FH16 devine cel mai puternic camion din industrie cu un motor complet nou și eficient de 780 CP, ideal pentru cele mai dificile sarcini.

Indiferent de lanțul cinematic pentru care optează clienții – electric, gaz sau diesel – toate variantele noului FH Aero vor beneficia de un consum mai mic de energie, o autonomie mai mare și un nivel superior de siguranță și o excelentă experiență de conducere.

Noile modele de camioane Aero vor fi lansate pe piețe în mod treptat, pe parcursul anilor 2024-2025, în patru versiuni: FH Aero, FH Aero Electric, FH Aero alimentat cu gaz și FH16 Aero.

Eficiență optimizată a consumului de combustibil datorită designului aerodinamic

Partea din față a cabinei Volvo FH Aero a fost extinsă cu 24 de centimetri în comparație cu modelul curent Volvo FH. Această prelungire a fost esențială în crearea unei cabine mai aerodinamice. Nu numai că aerodinamica mai bună asigură un consum mai mic de combustibil, ci oferă și o stabilitate mai mare la rulare în condiții de vânt.

Aerodinamica îmbunătățită aduce beneficii și modelului FH Aero Electric, datorită proprietăților de rulare liberă mai eficiente. Astfel, crește rata de regenerare a energiei pentru realimentarea bateriei în timpul frânării sau când se coboară o pantă, energia fiind disponibilă atunci când este necesar: la următoarea accelerare sau urcare.

Pe noua și moderna parte frontală a modelului FH Aero este etalată emblema Volvo Iron Mark: îndrăzneață, mai mare și ușor de recunoscut. De asemenea, este prezentă și sigla Volvo, evidențiind în mod clar faptul că acesta este cel mai recent model al companiei Volvo Trucks.

Siguranță și eficiență îmbunătățite prin înlocuirea oglinzilor cu camere video

Noul sistem avansat de monitorizare cu camere video contribuie foarte mult atât la aerodinamică, cât și la siguranță. Această nouă soluție, care înlocuiește oglinzile exterioare tradiționale, deschide câmpul vizual al șoferului, îmbunătățind siguranța atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Sistemul de camere video îmbunătățește vizibilitatea șoferului în condiții de ploaie și întuneric, dar și în lumina directă a soarelui și în tuneluri. Pentru situațiile în care camionul are o remorcă atașată, sistemul de camere video oferă o funcție de panoramare automată, adaptată la mișcările de întoarcere făcute de remorcă.

Printre celelalte particularități, caracteristici și beneficii ale noului Volvo FH Aero se numără:
• Tehnologia I-See de la Volvo – a fost optimizată pentru a economisi energie și a reduce emisiile de carbon prin folosirea unei hărți topografice disponibile în cloud pentru a optimiza rularea și pentru a oferi mai mult timp de condus în modul pilot automat, ceea ce conduce la economisierea energiei și la o deplasare mai relaxată.
• Sistem de frânare cu disc fără rezistență la rulare brevetat de Volvo, care îmbunătățește capacitatea de frânare, reducând concomitent consumul de energie și emisiile.
• Sistem Infotainment actualizat, ușor de folosit, care poate fi personalizat în funcție de nevoile individuale.
• Sistem de sunet îmbunătățit, cu șase difuzoare premium de înaltă calitate, un nou amplificator de putere și un subwoofer care conferă o putere superioară experienței sonore.
• Un nou sistem de navigație, încorporat, oferit împreună cu hărți îmbunătățite, adaptate nevoilor specifice camionului, cu actualizări automate ale hărților care permit eficientizarea livrării mărfurilor.
• Modificările interioare includ, de asemenea, un cuptor cu microunde integrat și porturi de alimentare USB-C.
• Oferta Volvo Trucks My Business Apps a fost introdusă pe mai multe piețe. Acesta este un serviciu pe bază de abonament, care le permite clienților să descarce aplicații de la diferiți furnizori și să le folosească pe afișajul secundar din bord, aducând beneficii reale disponibilității și utilizării zilnice a camionului.
• Noul Serviciu de monitorizare anvelope oferă managerilor de flotă o vedere completă asupra camionului și remorcii prin intermediul Volvo Connect reducând riscul costurilor neașteptate legate de anvelope.

Volvo FH va fi disponibil în continuare cu o cabină standard neextinsă, în funcție de nevoile pieței, a anunțat Volvo Trucks.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.