6 federaţii patronale reclamă modificări "de formă" în autorizarea centrelor de pregătire a şoferilor şi lectorilor

Mai multe federaţii patronale din transporturi, dar şi din industrie, agricultură, construcţii şi servicii, îşi exprimă dezacordul faţă de intenţia Ministerului Transporturilor (MT) de organiza luni, 22 decembrie, o şedinţă extraordinară a plenului Comisiei de dialog Social pentru a supune dezbaterii proiectele de Ordin pentru aprobarea Normelor privind modul de autorizare, funcţionare şi control al centrelor de pregătire profesională precum şi modalitatea de pregătire, atestare şi examinare a lectorilor/personalului cu atribuţii în privinţa siguranţei rutiere.

Semnatarii adresei transmise ministrului Transporturilor, Ioan Rus, dar şi redacţiei noastre, reclamă că „prin prin materialele legislative pe care Direcţia Rutieră din cadrul MT încearcă în mod insistent să le promoveze”, nu se doreşte decât acoperirea activităţii ilicite, nicidecum o schimbare fundamentală la nivel legislativ, cerută de organismele patronale de aproape 12 luni, cu argumente pertinente.

Iată semnatarii adresei:

1. Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR)

2. Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPRIM)

3. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR)

4. Federaţia Operatorilor Români de Transport din România (FORT)

5. Federaţia Patronală a Şcolilor de Şoferi Particulare din România (FPSSPR=

6. Federaţia Naţională a Camerelor Operatorilor Taxi şi Taximetriştilor Independenţi din România (FNCOTR).

Proiectele de Ordin pentru aprobarea:

  • Normelor privind autorizarea şi controlul centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere
  • Normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere
  • Normelor privind atestarea profesională a lectorilor necesari procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din nomeniul transporturilor rutiere.

“Au trecut aproape 12 luni de când organismele patronale încearcă cu argumente pertinente şi utilizând calea dialogului să determine responsabilii Direcţiei Rutiere din MT să accepte o schimbare fundamentală la nivel legislativ în ceea ce priveşte modul de autorizare, funcţionare şi control al centrelor de pregătire profesională precum şi modalitatea de pregătire, atestare şi examinare a lectorilor/personalului cu atribuţii în ceea ce priveşte siguranţa rutieră”, se arată în adresă.

Patronatele reclamă că “fără a ne surprinde însă contrar chiar şi poziţiei domnului Secretar de Stat Iulian Matache pe acest subiect, materialul pe care în mod insistent încearcă Direcţia Rutieră să îl promoveze demonstrează încă o dată că singura preocupare a angajaţilor MT este aceea de a masca problemele reale în modificări de formă, care nu reprezintă nimic în planul siguranţei rutiere, creşterii profesionalismului angajaţilor din transporturile rutiere sau a îmbunătăţirii mediului concurenţial în zona formării profesionale”.

“Astfel, prin materialele legislative în discuţie, Direcţia Rutieră încearcă să acopere activitatea ilicită pe care o desfăşoară în prezent”, mai adaugă reprezentanţii celor 6 federaţii patronale.

Pentru detalii, citiţi integral ADRESA transmisă de federaţiile patronale ministrului Ioan Rus.

Amintim că în ianuarie a.c., fostul ministru Ramona Mănescu pregătise un Ordin pentru autorizarea temporară a şcolilor de şoferi, care să modifice OMT 733/2013, care a generat nu mai puţin de 278 de dosare în instanţă pentru anularea lui. (M. S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.