Amenzile pentru lipsa rovinietei ar putea fi prescrise după 30 de zile

politia rutiera autostradaAmenzile pentru lipsa rovinietei ar putea fi prescrise după 30 de zile, nu într-o jumătate de an sau mai mult, cum se întâmplă acum. Un proiect de lege a fost depus în acest sens la Parlament de deputatul UDMR Márton Árpád-Francisc, care a fost “ars” de CNAIR.

După ce a plătit sancțiunea, parlamentarul s-a gândit că nu este ok termenul prea lung de trimitere a sancțiunilor de către CNAIR.

„În era noastră, când totul este pe calculator, eu zic că într-o lună se poate constata că persoana respectivă a circulat fără rovinietă. Iar în 15 zile, cu greutatea cu care funcţionează Poşta Română, să ajungă o scrisoare la persoana respectivă. Este în interesul cetăţeanului”, a declarat el, pentru Digi 24.

Proiectul de lege iniţiat de Márton Árpád-Francisc va fi discutat în comisiile de specialitate ale Parlamentului, iar dacă va fi aprobat în plen în Senat și Camera Deputaților, va intra în vigoare. Asta spre bucuria multor conducători auto, care nici nu-și mai amintesc de drumul făcut în afara localității, pentru care au uitat să-și ia rovinietă sau, cei cu plata anuală a acesteia, au uitat să o reînnoiască la timp.

Camerele montate special de CNAIR pe drumurile naționale și autostrăzi scanează, prin obiectivele aparatelor de înregistrat, toate maşinile care tranzitează zona. Imaginile sunt stocate într-un dispecerat de la Ministerul Transporturilor, apoi analizate, iar pentru cele cu numere de înmatriculare care nu se află în baza de date se emit amenzi.

Procedura nu este simplă, astfel că trec luni întregi până când şoferii care nu şi-au plătit rovinietele sunt identificaţi.

În fiecare an, cel puţin un şofer din 10 este amendat pentru că circulă fără rovigneta. Mulţi se plâng că primesc procesele verbale cu întârziere, iar compania de drumuri nu trimite dovada plăţii şi administraţiilor locale. Din această cauză, Fiscul le blochează conturile.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, precizează că “a scăzut foarte mult timpul de înştiinţare pentru şoferul amendat, de la 6 luni la 2 luni”, iar cazurile în care cei în cauză erau înştiinţaţi după un an sau doi au dispărut.

Conducătorii auto care vor să verifice dacă mai au rovinieta valabilă o pot face pe site-ul CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.