Procesul de atribuire a programului de transport interjudețean a fost suspendat de Curtea de Apel Oradea, în 15 martie. În aceste condiții, atribuirea este blocată până la soluționarea pe fond a cauzei în instanță.
Este vorba despre suspendarea executării Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/2018, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în M.Of. nr. 1060/2018.
Potrivit sentinței nr. 49/CA2019 – PI, instanța de judecată a constatat următoarele:
“Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 100/CA/18.02.2019 reclamanta S.C. AUTOGENN LOGISTIC S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună suspendarea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/2018.
În motivare, în esenţă, arată că la emiterea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/2018 nu s-au respectat normele de tehnică legislativă reglementate de prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, lipsind studiul de impact, fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Deşi extinsă ca şi conţinut, esenţa motivării poate fi rezumată la aspectul mai sus redat, în cuprinsul motivării detaliindu-se aprecieri privind impactul negativ al actului normative contestat. Reclamanta arată că în cauză este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât şansele de participare la procedurile de atribuire a traseelor interjudeţene sunt înlăturate, datorită faptului că are mai multe maşini achiziţionate în sistem de leasing cu vechime de 3 ani, pe care datorită criteriilor de atribuire impuse de actul normativ contestat nu le va putea nici măcar amortiza, iar de realizarea de profit nici nu poate fi vorba.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a depus şi concluzii scrise.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În esenţă, arată că aspectele invocate de către reclamantă pot fi analizate doar în cadrul acţiunii de fond de anulare a actului contestat şi nu reprezintă împrejurări care servesc la dovedirea cazului bine justificat. Arată care au fost temeiurile şi obiectivele actului contestat şi faptul că a fost emis cu respectarea actelor normative de rang superior, totodată respectându-se procedura de transparenţă decizională reglementată de Legea nr. 52/2003. În cuprinsul întâmpinării explică avantajele produse prin intrarea în vigoare a actului normativ contestat. Arată şi faptul că reclamanta nu a dovedit paguba iminentă, iar aceasta nu se prezumă, conform practicii instanţei supreme. (…)
În cauză, instanţa a administrat proba cu înscrisuri. (…)
Curtea (…) în numele legii, hotărăște:
Admite cererea formulată de către reclamanta S.C. AUTOGENN LOGISTIC S.R.L., cu sediul social în localitatea Oradea, Str. Republicii, nr. 87, bloc 87, ap.7, judeţul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, sub nr. J05/516/2015, având codul unic de înregistrare RO 34310391 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, cu sediul în Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1.
Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/2018, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în M.Of. nr. 1060/2018, până la pronunţarea instanţei de fond.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”.