APTE 2002 a solicitat expertiza unui avocat german specializat în domeniul fiscal cu privire la salariul minim impus de Legea MiLog în Germania începând cu 01.01.2015 și a primit următoarele răspunsuri:
1. MiLoG se aplica companiilor de transport international care nu au sediul in Germania (DE), numite societati nerezidente, dar care tranziteaza DE?
De exemplu, o companie din RO transporta marfuri din RO in Franta si tranziteaza 2 zile teritoriul DE. Dorim sa aflam daca pentru cele 2 zile de tranzit compania din RO trebuie sa plateasca salariatul (soferul de camion) cu cel putin salariul minim din DE (de 8,5 euro/ora).
De asemenea, ce procedura trebuie sa urmeze firma din RO (ce declaratii trebuie sa intocmeasca etc.)?
Legea MiLoG nu prevede nicio exceptie pentru cazul de tranzit. Printr-un comunicat, Ministerul a suspendat temporar aplicarea Legii MiLoG pentru aceste cazuri de tranzit. Asteptam o Ordonanta sau alta reglementare a acestui caz.
2. Legea salariului minim se aplica si societatilor nerezidente care efectueaza servicii de transport international cu incarcare in RO sau in alta tara UE, alta decat DE, si descarcare in DE?
De exemplu, o societate de transport din RO efectueaza un transport din RO (locul de incarcare a marfurilor) in DE (locul de descarcare a marfurilor). Daca se aplica MiLoG in acest caz (respectiv daca firma din RO trebuie sa plateasca soferul de camion pe perioada in care se afla in DE cu cel putin salarul minim din DE), care ar fi aspectele procedurale (de declarare) pe care trebuie sa le indeplineasca societatea din RO?
3. Legea salariului minim se aplica si societatilor nerezidente care efectueaza servicii de transport international cu incarcare in DE, si descarcare in RO sau alta tara din UE, cu exceptia DE:
De exemplu, o societate de transport din RO efectueaza un transport din DE (locul de incarcare a marfurilor) in RO (locul de descarcare a marfurilor). Daca se aplica MiLoG in acest caz (respectiv daca firma din RO trebuie sa plateasca soferul de camion pe perioada in care se afla in DE cu cel putin salarul minim din DE), care ar fi aspectele procedurale (de declarare) pe care trebuie sa le indeplineasca societatea din RO?
4. Legea salariului minim se aplica si societatilor nerezidente care efectueaza servicii de transport international cu incarcare in DE, si descarcare in DE?
De exemplu, o societate de transport din RO efectueaza un transport din DE (locul de incarcare a marfurilor) in DE (locul de descarcare a marfurilor). Daca se aplica MiLoG in acest caz (respectiv daca firma din RO trebuie sa plateasca soferul de camion pe perioada in care se afla in DE cu cel putin salarul minim din DE), care ar fi aspectele procedurale (de declarare) pe care trebuie sa le indeplineasca societatea din RO?
Toate cazurile mentionate la punctele 2-4 cad sub incidenta Legii MiLoG, ceea ce inseamna ca pentru intreaga perioada in care soferul se afla in DE firma din RO trebuie sa plateasca cel putin salariul minim din DE.
Obligatiile angajaturului, conform prevederilor Legii germane MiLoG:
- § 1 al. 1: Fiecare angajat are drept la plata unei remuneratii in cuantumul salariului minim platit de catre angajator.
- § 1 al. 2: Incepand cu data de 01 ianuarie 2015 salarul minim este in cuantum de 8,50 Euro brut pe ora.
- § 16 al. 1: Inainte de inceperea orcarei activitati de prestare de serviciu angajatorul fara sediu in DE este obligat sa transmita organului Administratiei Vamale competent un anunt scris in limba germana cu datele esentiale, enumerate la punctele 1-6.
- Numele de familie, prenumele si data nasterii angajatului care activeaza in aplicarii Legii MiLoG.
- Data inceperii activitatii si durata estimata a acesteia
- Locul activitatii
- Locul pe teritoriul Germaniei unde sunt pastrate documentele cerute de § 17 MiLoG
- Numele de familie, prenumele, data nasterii persoanei si adresa din Germania a persoanei responsabile
- Numele de familie, prenumele si adresa din Germania a persoanei imputernicie sa primeasca comunicarile, daca aceasta difera de persoana prevazuta la punctul 5.
Angajatorul are obligatia sa comunice fara intarziere orice modificare referitoare la datele de mai sus.
- § 16 al. 2: Angajatorul are obligatia sa ataseze anuntului o declaratzie prin care confirma respectarea prevederilor § 20.
- § 17 al. 1: Cel tarziu pana la finele zilei a saptea calendaristice care succede ziua prestarii activitatii, angajatorul este obligat sa intocmeasca o evidenta in care sa noteze inceputul, sfarsitul si durata activitatii zilnice a angajatului si sa pastreze aceste evidente cel putin doi ani de la data inceperii activitatii.
- § 17 al. 2: Angajatorul este obligat sa pastreze documentele in Germania in limba germana pe durata intregii activitati, dar nu mai mult de 2 ani.
- § 20: Angajatorul cu sediul in tara sau in strainatate este obligat sa plateasca angajatului care desfasoara o activitate in tara (Germania) salariul minim prevazut in § 1 al. 2, cel tarziu la data prevazuta de § 2 al. 2 prop.1 nr. 2 MiLoG.
Mentiuni/Exceptii:
- Conform § 1 al. 1 MiLoGAufzV, angajatorii in domeniul transportului vor documenta doar durata zilnica a activitatii.
- Conform § 1 MiLoGMeldV, anuntul se va face cu formularul pus la dispozitie de catre Administratia Vamala.
- Conform § 2 al. 1 MiLoGMeldV, angajatorii nerezidenti in domeniul transportului vor intocmi un plan de activitate pentru fiecare angajat.
- Conform § 2 al. 3 MiLoGMeldV, in planul de activitate trebuie specificat inceputul si durata probabila a activitatii, numarul estimativ al angajatilor care vor desfasura activitatea, data de nastere a fiecaruia si locul unde este pastrata documentatia. Acest plan de activitate poate cuprinde o perioada maxima de 6 luni. In cazul in care documentatia se pastreaza in strainatate, ea trebuie sa contina si declaratia angajatorului prin care acesta se obliga ca va prezenta documentatia in limba germana in Germania la orice solicitare din partea Administratiei Vamale competente pentru control. Aceasta documentatie trebuie sa contina si mentiuni privind fiecare serviciu prestat in perioada respectiva cat si denumirea fiecarui beneficiarulu.
- Conform § 3 al. 2 MiLoGMeldV, angajatorul nu este obligat sa comunice modificarile intervenite ulterior in planul de activitate.
- Conform § 1 MiLoGMeldStV, organul Administratie Vamale competent este Directia Financiara Federala Vest ( Bundesfinanzdirektion West, Wörthstr. 1, 50668 Köln).
5. Este cunoscut faptul ca soferii de camion primesc, pe langa salariu, si o indemnizatie de delegare/deplasare, denumita diurna, care are drept scop sa le compenseze cheltuielile de hrana si alte cheltuieli marunte ca urmare a faptului ca se afla in deplasare. Aceasta indemnizatie, in RO, dar cred ca si in DE, nu este asimilata salariului si nu se impoziteaza. Intrebarea noastra este daca autoritatile germane pot considera ca aceasta diurna sa fie asimilata salariului? De exemplu, o firma de transport din Ro plateste soferul de camion cu un salariu de 420 de euro/luna, ceea ce revine unui salariu de 2,5 euro/ora. Pe langa salariu mai plateste o diurna zilnica de 48 de euro, ceea ce ar insemna 6 euro/ora (48 euro diurna zilnica: 8 ore/zi = 6 euro/zi). Daca adunam salariul de 2,5 euro/ora + diurna de 6 euro am ajunge la 8,5 euro/ora.
Legea nu stipuleaza in mod expres acest caz. Administratia Vamala a emis insa o circulara in care se specifica faptul ca acele drepturi ale angajatului prevazute de o lege sau un contract negociat intre patronat si sindicat, platite de angajator si scutite de impozit, nu se iau in considerare la calculul salariului minim. Aici este cuprinsa si diurna.
6. Care este valoarea diurnei deductibila fiscal pe care o companie de transport din DE o poate plati zilnic unui sofer de camion care efectueaza curse externe (transport international de marfuri)?
Valoarea diurnei este in functie de tara de deplasare si se gaseste intr-un tabel emis anual de Ministerul Finantelor.
7. Va rugam sa ne precizati care este tratamentul fiscal, respectiv care sunt taxele pe care trebuie sa le plateasca in DE un angajat german platit cu salariul minim pe economie. De asemenea, ce taxe trebuie platite de angajator pentru un salariat care are salariul minim pe economie?
Daca luam ca exemplu salariul minim de 8,50 Euro pe ora inmultit cu 8 ore pe zi inmultit cu 22 de zile lucratoare, ajungem la un salariu brut de 1.496,00 Euro pe luna.
Din acest salariu brut, angajatului i se retine:
– Impozit pe salariu = 92,83 Euro
– Supliment de solidaritate = 2,36 Euro
– Contributie la fondul de pensie = 141,37 Euro
– Contributie la fondul somaj = 22,44 Euro
– Contributie la Casa de Sanatate = 122,67 Euro
– Contributie Asig. Ingrijire = 19,07 Euro
Salariul net este in cuantum de 1.095,26 Euro.
Angajatorul plateste:
– Contributie la fondul de pensie = 141,37 Euro
– Contributie la fondul somaj = 22,44 Euro
– Contributie la Casa de Sanatate = 109,21 Euro
– Contributie Asig. Ingrijire = 19,07 Euro
Iată și cele doua formulare:
Anmeldung § 16 MiLoG-20.02.2015
Corespondența în original poate fi citita aici: Gutachten MiLoG-20.02.2015