Confederatia Operatorilor si Transportatorilor autorizati din Romania (COTAR) isi exprima dezacordul fata de “opozitia” Consiliului Concurentei referitoare la modificarile aduse Legii taximetriei de Comisia de industrii si Servcii a Camerei Deputatilor si transmite, intr-un comunicat remis redactiei, argumentele sale privind necesitatea reintroducerii tarifului minim in textul Legii 38/2003. Confederatia patronala sustine, de asemenea, mentinerea limitelor teritoriale ale serviciului de taximetrie, “din considerentele de necesitate locala, dar si de garantare a unui mediu de afaceri echilibrat si stabil”.
In primul rand, COTAR – din care fac parte Camera Nationala a Taximetristilor din Romania (CNTR), ANPORTR si taximetristii independenti de la ANTTI – invoca utilitatea publica a serviciului de taximetrie, care este, in opinia operatorilor privati, discriminat in raport de celelalte forme de transport terestre – autobuze, troileibuze, tramvaie, metrou -, ce “se bucura de un tarif unic si/sau minim”, desi “reprezentam impreuna structura de baza, primordiala si principala in ceea ce priveste mijlocul de transport”.
In al doilea rand, “stabilirea acestui minimis legalis se impune si pentru garantarea ca fiecare operator de transport isi va putea acoperi un minim de profit”.
Nu in ultimul rand, COTAR aminteste ca si alte servicii publice au stabilite prin lege onorarii minimale: operatiunile notariale, cele ale executorilor judecatoresti, ale medicilor veterinari, cele de pe piata RCA-urilor, precum si costul calatoriilor cu regiile autonome de transport local de suprafata si de subsol. Acestea din urma “au tarife identice stabilite prin Hotarare locala, desi si in aceasta circumstanta am putea considera ca pretul de cost ar putea varia in functie de modelul autovehiculului sau autotrenului, de combustibilul care este intrebuintat, de durata medie de folosinta si gradul de ocupare, de rentabilitatea liniilor, samd”.
Taximetria, discriminata in raport cu alte servicii de utilitate publica
Publicam integral comunicatul COTAR, cu precizarea ca intertitlurile apartin redactiei:
“Vazand propunerile facute de Consiliul Concurentei in ceea ce priveste initiativa de modificare a Legii 38/2003, privind transportul in regim de taxi si inchiriere, mai cu seama punctele de vedere ale Consiliului Concurentei fata de reintroducerea in textul legii a unui tarif minim, tinand cont ca CNTR, ANPOTRT precum si asociatia independentilor ANTTI sunt de acord cu punctul nostru de vedere, suntem reprezentativi la nivel national si in domeniul taximetriei conform Legii 38/2003 art. 54, astfel ca ne exprimam dezacordul fata de modalitatea de gandire pe care o afiseaza Consiliul Concurentei, in sustinerea ideilor sale de anticoncurenta, limitarea concurentei s.a.m.d. in situatia in care s-ar accepta aceasta modificare.
In contrazicerea punctului de vedere exprimat de aceasta institutie trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte extrem de importante:
1. In conformitate cu Legea 38/2003, privind transportul in regim de taxi si inchiriere, raportate la art. 1, din OMIRA 356/2007, coroborate cu Legea 92/2007, privind serviciile publice locale, art. 3, alin. (3) lit. c), serviciile de transport in regim de taxi fac parte din sfera serviciilor publice de transport.
Avand in vedere caracterul de utilitate publica al acestui serviciu, suntem de parere si sustinem ideea stabilirii unui tarif minimal pentru aceste operatiuni, atat pentru a putea garanta accesul la aceste servicii unui numar cat mai mare de clienti ce isi manifesta nevoia de transport, cat si pentru a nu ne simti discriminati in raport de celelalte forme de transport terestre – autobuze, troileibuze, tramvaie, metrou, samd, care se bucura de un tarif unic si/sau minim, desi impreuna reprezentam structura de baza, primordiala si principala in ceea ce priveste mijlocul de transport.
Cazurile de concurenta anchetate, “nerelevante”
Pe de alta parte nu putem fi de acord cu sustinerile nedovedite ale Consiliului Concurentei raportate la cazurile de concurenta anchetate in ultimii ani, intrucat acestea nu pot prezenta relevanta decat sub aspectul dovedirii indeplinirii atributiilor ce le-ar reveni acestor inspectori de concurenta, prin fisa postului.
Sustinerile conform carora, daca s-ar admite o atare modificare, s-ar perturba concurenta sunt neadevarate pentru ca prin stabilirea unui pret minim nu inseamna ca se va afecta piata produselor, participantii avand exclusiv obligatia de a nu scadea sub acest tarif, insa stabilirea oricarui alt tarif superior nu ii va putea fi interzisa.
Asigurarea unui minim de profit
Necesitatea stabilirii acestui minimis legalis se impune si pentru garantarea ca fiecare operator de transport isi va putea acoperi un minim de profit, implementandu-se astfel cu certitudine dispozitiile art. 17 din OG 99/2000, privind comercializarea produselor si serviciilor pe piata, unde imperativ “Este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere (…)”, prin aceasta modificare statul putand sa intervina in sensul protejarii de minim a operatorilor si a persoanelor fizice autorizate care, altfel, ar putea sa piara in urma concurentei.
Taximetria fiind un serviciu de utilitate publica, se impune in mod cert si absolut sa beneficieze de acest prag de minim legal, statul asigurandu-i si legiferandu-i egalitatea intre acest serviciu si cele similare – de transport in comun, eliminand discriminarea intre aceste doua servicii, aspecte care sunt si ele garantate prin efectul Ordonantei 137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, in speta art. 2, s.u.
Exista pe piata tarife minimale
Mai mult, pe actuala piata exista si alte exemple de tarife minimale pentru diferite categorii de servicii si produse similare, precum vom enumera:
• Pentru toate operatiunile notariale onorariile sunt minimale, potrivit art. 28 alin. 2 lit. c) din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, iar notarii publici nu vor putea incasa onorarii mai mic, conform art. 1, alin. (2) din Norma cu privire la tarifele de onorarii ale notarilor publici din 12/08/2005, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 263 din 19/04/2007 emisa de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici, cu aprobarea Ministerului Justitiei.
• Pentru toate operatiunile executorilor judecatoresti onorariile sunt minimale si maximale, conform Ordinului nr. 2550/2006 din 14/11/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 936 din 20/11/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti;
• Conform art. 36, din Legea 160/1998, privind organizarea si functionarea profesiei de medic veterinar, Colegiul Medicilor Veterinari stabileste tarifele minime si unice obligatorii;
• Tarife minime pe piata RCA-urilor;
• Tarife minime privind costul calatoriilor cu regiile autonome de transport local de suprafata si de subsol – tramvaiul, troleul, troileibuzul, autobuzul au tarife identice stabilite prin Hotarare locala, desi si in aceasta circumstanta am putea considera ca pretul de cost ar putea varia in functie de modelul autovehiculului sau autotrenului, de combustibilul care este intrebuintat, de durata medie de folosinta si gradul de ocupare, de rentabilitatea liniilor, samd.
“Opozitia Consiliului Concurentei este nejustificata”
Prin urmare, opozitia Consiliului Concurentei fata de tarifele minime ce fac obiectul unor modificari legislative a Legii 38/2003 este nejustificata.
2. Fata de sustinerea Consiliului Concurentei fata de necesitatea largirii sferei de desfasurare a serviciului si in afara ariei de autorizare este tot la fel de nejustificata pentru urmatoarele considerente:
– Statul are obligatia sa asigure un mediu de afaceri stabil si sa garanteze ca investitiile facute nu vor fi puse in pericol de schimbari legislative care sa rastoarne situatiile de fapt ce au dus la crearea pietei.
– Taximetria fiind de utilitate publica executarea acestui serviciu in afara autoritatii de autorizare nu poate sa indice limitarea pietei, astfel cum nici transportul in comun nu se desfasoara in alte localitati decat cele pentru care a fost infiintat.
– Taximetria este infiintata in mod individual si sub limita legala, precum activitatea notarilor, executorilor etc., la cererea si in baza unor studii comandate de o anumita autoritate locala, ea nu este infiintata pentru a deservi alte piete sau zone care poate fie sunt saturate, fie nu au necesar.
– Avand in vedere ca autorizarea acestei activitati se face de autoritatea locala, este gresit sa credem ca autoritatea locala poate dispune pentru nevoile unei alte autoritati locale, principiile autonomiei locale fiind astfel incalcate, mai mult, gandirea Consiliului Concurentei nu va face decat sa suprapopuleze pietele mai mari in detrimentul pietelor mici, nemairealizandu-se astfel utilitatea publica.
“Ocazional”, un termen interpretabil
– In prezent, in lege, ca si in modificarile aduse, este stipulat ca ”taximetria se poate executa pe raza localitatii de autorizare si ocazional in alte localitati”, asa ca nu vedem unde este limitarea la care face referire Consiliul Concurentei. ”OCAZIONAL” inseamna ca, dupa efectuarea cursei in alta localitate, ai obligatia de a reveni pe raza localitatii de autorizare. Din cate stim, pana in acest moment nu este votata nicio lege Metropolitana, iar Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti, care s-a infiintat, face referire numai la transportul de persoane prin servicii regulate, in niciun caz la serviciile de taxi sau de inchiriere.
Pentru aceste considerente nu suntem de acord nici cu ridicarea limitelor locale in activitatea de transport in regim de taxi.
“Limitarea numarului de autorizatii taxi este perfect legala”, a decis CCR
3. Referitor la limitarea numarului de autorizatii, facem referirea ca numarul de 4 taxiuri la 1.000 de locuitori de pe raza localitatii de autorizare este cel mai mare din Europa, iar acest serviciu de taximetrie este limitat atat in Uniunea Europeana, cat si in afara ei. Ne vedem nevoiti sa-i readucem aminte Consiliului Concurentei ca exista o hotarare a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), prin care se pronunta si spune ca “limitarea numarului de autorizatii taxi este perfect legala”.
Extras din motivarea data de Curtea Constitutionala in Decizia 726/2007: “Activitatea de transport in regim de taxi reprezinta, potrivit legii, un serviciu public, aceasta fiind destinata a completa activitatea de transport public organizata la nivelul autoritatilor locale, prin mijloace specifice. Ca atare, in reglementarea acestui domeniu de activitate, legiuitorul a avut in vedere protejarea interesului public pe care aceasta il implica, astfel ca limitarea, prin lege, a numarului de autorizatii taxi este pe deplin justificata in lumina prevederilor art. 53 din Constitutie, referitor la restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati”.
Ceea ce opineaza Consiliul Concurentei nu ne duce decat cu gandul ca aceasta institutie, ca multe altele, nu cunosc aspecte importante legate de aceste servicii si, mai grav, nu privesc aceste servicii ca fiind de utilitate publica, bucurandu-se sa le vada ca simpli agenti economici pe o piata cu vaste obiecte de activitate, situatie extrem de eronata.
Prin urmare, COTAR sustine atat necesitatea legiferarii unui tarif minim, care sa garanteze oricarui participant pe piata dreptul la un minim de profit, indiferent cat de mare sau de mica este activitatea sa, cat si pentru a nu se mai intretine discriminarea intre serviciile de transport in comun si cele de taxi in ceea ce priveste hotararea tarifului de catre Consiliul Local. Sustine, de asemenea, si mentinerea limitelor teritoriale ale acestor servicii, tocmai din considerentele de necesitate locala, cat si de garantare a unui mediu de afaceri echilibrat si stabil”. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PALSU