Curtea Constitutionala amana pana la 12 septembrie decizia cu referendumul. Crin la Cotroceni, Basescu mai asteapta

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a amanat pana la 12 septembrie decizia privind referendumul de demitere a presedintelui suspendat Traian Basescu. Pana atunci trebuie verificate listele electorale. Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a transmis Curtii, la solicitarea acesteia, numarul de persoane aflate pe listele electorale in 29 iulie: 18.292.514 de cetateni cu drept de vot. La putin timp, conducerea MAI a transmis o alta adresa, din partea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date (aflata in subordinea ministerului) in care arata ca “MAI nu isi poate asuma veridicitatea numarului de persoane inscrise in listele electorale permanente, neavand instrumente legale suplimentare de control a datelor procesate de autoritatile publice locale”. Potrivit unui comunicat al CCR, Guvernul are obligatia ca, pana la 31 august, sa-i transmita listele electorale actualizate.

Amintim ca, miercuri, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, dar si USL, au depus la CCR mai multe sesizari privind referendumul, in care este contestat, printre altele, numarul alegatorilor inscrisi pe liste.

In opinia lor, ar fi mai putini electori si, astfel, referendumul ar trebui validat, intrucat prezenta la referendum nu ar mai fi de 46,24%, ci ar intruni cvorumul de 50%+1.

Pana se vor clarifica datele statistice, Crin Antonescu mai ramane presedinte interimar pentru inca o luna si jumatate, iar Traian Basescu va sta presedinte suspendat.

Date contradictorii privind numarul electorilor

CCR precizeaza ca autoritatile publice implicate i-au transmis date contradictorii privind numarul persoanelor aflate pe listele electorale permanente.

Directia pentru Evidenta Persoanelor invoca faptul ca exista posibilitatea ca in listele electorale permanente sa fie inscrise persoane decedate al caror deces sa nu fi fost comunicat “de catre ofiterii de stare civila din cadrul primariilor” sau ale caror date sa nu fi fost operate “de catre personalul serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor din subordinea consiliilor locale”.

De asemenea, Directia pentru Evidenta Persoanelor mai scrie ca e posibil ca in listele electorale sa mai apara persoane decedate al caror deces sa nu fi fost comunicat “de catre familie sau autoritatile straine” sau din cauza “neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase de catre primari a obligatiei de actualizare a listelor electorale permanente”.

Autoritatea Electorala Permanenta, responsabila cu listele

“Conform prevederilor legale in vigoare, competenta de verificare a acestora (a datelor de pe listele electorale permanente – n.red.) apartine exclusiv Autoritatii Electorale Permanente. Astfel, datele de mai sus pot fi de natura sa afecteze numarul total al cetatenilor cu drept de vot inscrisi in listele electorale permanente”, se mai arata in precizarile remise joi dimineata Curtii Constitutionale de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.

Aspazia Cojocaru (CCR): “Dupa mine, trebuia anulat referendumul”

Judecatoarea Aspazia Cojocaru a declarat la ora 16.30, dupa sedinta Curtii Constitutionale, ca din punctul sau de vedere referendumul trebuia anulat.

“Dupa mine, trebuia anulat referendumul”, a afirmat Cojocaru.

Intrebata care a fost votul privind amanarea unei decizii privind referendumul pentru 12 septembrie, judecatoarea spus: “Nu pot să spun”.

Ea a precizat că s-au solicitat de la toate institutiile abiltate documente care vor trebui analizate.

Contestatiile USL, respinse

Cat priveste celelalte sesizari depuse de USL, Curtea anunta ca le-a respins cu unanimitate de voturi.

”Cu privire la celelalte sesizari, in urma deliberarilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neintemeiate contestatiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, contestatii formulate de Liga Internationala a Romanilor, cu sediul in Bucuresti, de Partidul Social Democrat si Partidul National Liberal, de Presedintele Camerei Deputatilor si Presedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea si de Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului cu sediul in Bucuresti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.