Ekol și VIIA au fost premiaţi la categoria “Operator Multimodal” în 7 decembrie, pe parcursul celei de-a 6-a ediții a “Nuit du Shortsea Shipping et de l’intermodalité Gala” (Gala Transportului Intermodal pe distanțe scurte).
Cu 3 luni în urmă, Ekol și VIIA au anunțat lansarea unui nou serviciu bazat pe o conexiune feroviară între portul Sète și Noisy-le-Sec, în zona Parisului, o data pe săptămână. Trenul pleacă de la Sète miercuri dimineaţă si ajunge la Paris, joi, la ora 7 am. Drumul de întoarcere începe miercuri, cu plecarea trenului de la Paris, la ora 8 pm și sosirea în Sète joi, la ora 12 am. Capacitatea și frecvența serviciului feroviar va continua să crească în 2017, odată ce Ekol va adăuga un al doilea vas la conexiunea maritimă Izmir – Sète.
“Legătura dintre Sete și Paris este esenţială pentru noi, pentru că datorită acesteia putem conecta mai bine Turcia sau Iran cu Europa și Maghreb cu Paris. Suntem foarte fericiţi şi mândri pentru primirea acestui premiu. Acesta arată că modul în care Ekol implementează soluții intermodale este unul potrivit. În următoarele luni ne propunem să dezvoltăm mai multe legături feroviare în Europa”, a declarat Alaa Jennane, Directorul Engineering Business Development, Ekol.
Câştigătorii sunt aleşi de Marele Juriu, format din profesioniști în domeniu, iar concurența a fost dură în acest an. Scopul acestor premii este acela de a promova inițiative în domeniul transportului intermodal pe distanțe scurte, precum şi soluții prietenoase cu mediul.
“Suntem foarte bucuroşi pentru primirea acestui trofeu. Noi, cei din echipa VIIA, suntem convinși că dezvoltarea legăturilor intermodale între căile ferate și porturile ro-ro reprezintă o problemă-cheie în sectorul transporturilor. Legătura dintre portul Sète și Paris reprezintă un prim succes, ceea ce va conduce cu siguranță la alte inițiative similare în viitor”, a declarat Thierry Le Guilloux, preşedinte al VIIA.
Despre Ekol Logistics:
Ekol şi-a început activitatea în 1990 și a făcut din satisfacția clienților principalul obiectiv al eforturilor sale, devenind încă din prima zi de la înființare un brand de pionierat în Europa. Lansându-şi activitățile comerciale în sitematizarea transportului internațional de mărfuri, Ekol a reuşit să construiască o companie integrată structural, care să ofere terţilor servicii logistice integrate.
Cu know-how-ul acumulat în ani, cu personal cu înaltă calificare și practici tehnologice de ultimă oră, Ekol oferă logistică integrată și soluții pentru lanțul de aprovizionare, tuturor clienților săi, dintr-o gamă largă de industrii. Ekol se clasează printre pionierii furnizorilor de servicii logistice integrate atât în Turcia cât şi în Europa.
Centrele sale de distribuție din Turcia se întind pe aprox. 750.000 m² de teren, în timp ce facilităţile sale din Germania, Italia, România, Franța, Grecia, Ucraina, Bosnia, Ungaria, Spania, Polonia, Bulgaria, Republica Cehă și Iran acoperă o suprafață totală de 100.000 m2. Ekol se mândreşte cu o flotă de peste 5.500 de vehicule proprii și cu o echipa de peste 6.500 de angajaţi.
Despre VIIA:
Creat în 2012 de către SNCF Logistics, divizia de transport și logistică SNCF, VIIA oferă o modalitate unică de transport de bunuri și a reinventat transportul European feroviar de marfă. Astazi, cu VIIA, transportul feroviar se adaptează celui rutier pentru a crea un mod de transport eficient și multimodal.
SNCF Logistics este numărul 1 în logistică și transport în Franța și pe locul 4 în Europa.
Datorită tehnologiei inovatoare de încărcare, VIIA poate asigura transport în toată Europa, folosind liniile de cale ferată existente şi toate tipurile de semiremorci care îndeplinesc standardele europene. Serviciile VIIA sunt bine adaptate în vederea traversării obstacolelor naturale, cum ar fi lanțurile muntoase, dar și să ofere soluții economice și ecologice pentru călătoriile pe distanțe lungi.
Cu o rețea europeană puternică, VIIa este un pionier în domeniu, oferind clienților săi un mod de transport inovator, economic și responsabil, care combină frecvența feroviară cu flexibilitatea rutieră.
Pe lângă reducerea emisiilor de carbon și a poluanților atmosferici cu mai mult de 90%, serviciile VIIA furnizează o serie de alte avantaje. Prin utilizarea optimă a transportului feroviar și rutier se reduc costurile de transport, se îmbunătățeşte eficiența logistică, fiabilitatea și siguranța şi se asigură evitarea congestionării traficului. VIIA răspunde provocărilor actuale și viitoare privind transportului de marfă, în prezent contribuind la dezvoltarea celui mai bun mod de a face transport rutier în Europa.