Comisia de transport şi turism (TRAN) a Parlamentului European a examinat, marţi, proiectul de raport al eurodeputatei S&D Adriana Ţicău, privind Modificarea Directivei 2006/126/CE privind permisele de conducere care includ funcțiile unei cartele de conducător auto. Prin raportul său, europarlamentarul Adriana Ţicău propune respingerea propunerii Comisiei şi solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere numai după efectuarea unei evaluări a impactului asupra fezabilității și avantajelor contopirii tuturor cartelelor utilizate de conducătorii auto profesioniști, în special a cartelei de conducător auto cu permisul de conducere, pentru a reduce amploarea fraudei cu cartele care are loc în prezent.
“Consider că propunerea Comisiei a fost prezentată cu o evaluare a impactului care nu ia în considerație toate implicațiile integrării cartelelor de conducător auto și a permiselor de conducere. Solicităm Comisiei să analizeze în special toate soluțiile tehnice disponibile, problemele legate de compatibilitatea cartelelor și aspectele legate de protecția și securitatea datelor. În concordanță cu prima lectură a Parlamentului referitoare la regulamentul privind tahografele inteligente, solicităm Comisiei să efectueze această evaluare a impactului înainte de luna decembrie 2015, pentru a-i comunica Parlamentului European constatările sale înainte de luna iunie 2016”, a declarat Adriana Ţicău, vicepreşedintă a Comisiei de Transport şi Turism şi raportor a Parlamentului European pentru acest dosar.
Calculele Comisiei privind modelul de cost standard și reducerea poverii administrative prezentate în studiul de impact ce însoţeste actuala propunere legislativă se bazează pe următoarele prezumții:
1. dacă toate vehiculele sunt dotate cu tahografe digitale, toți conducătorii auto vor trebui să solicite și să achite costul unei cartele de conducător auto din 5 în 5 ani.
2. se presupune că timpul total de care un conducător auto are nevoie pentru procedura de solicitare (completarea cererii, furnizarea unei fotografii, aducerea cartelei etc.) este de două ore;
3. s-a considerat că rata orară ponderată pentru un conducător auto din UE este de 15,50 euro și că prețul mediu ponderat al unei cartele de conducător auto este de 53 euro;
4. chiar dacă prețul unui permis de conducere ar crește din cauza adăugării funcțiilor de cartelă de conducător auto, per total, costul pentru conducătorii auto s-ar reduce;
5. această măsură ar conduce, prin urmare, la o reducere a poverii administrative de 100 de milioane de euro.
“În studiul de impact ce insoţeste propunerea legislativă, Comisia nu a luat în considerație în totalitate costurile și implicațiile pe care le-ar avea, pentru statele membre, integrarea și utilizarea în comun a două sisteme separate şi aflate în prezent, în multe dintre ele, sub responsabilitatea unor organisme diferite. Deși este fezabilă din punct de vedere tehnic, realizarea acestei integrări ar putea necesita o perioadă de timp mai îndelungată și disponibilizarea unor importante resurse financiare, precum și o analiză adecvată a aspectelor legate de protecția datelor (dreptul de acces la datele cu caracter personal). Considerăm că ar trebui clarificat faptul că accesul la datele conținute de microcip ar trebui să fie permis numai în scopuri oficiale, şi ar trebui să se specifice clar cine este autorizat să aibă acces, la care dintre datele conținute de microcip precum și în ce circumstanțe. De asemenea, considerăm că ar trebui instituite mecanisme clare care să garanteze că fiecare parte a cartelei poate fi accesată exclusiv de acele persoane care sunt autorizate să o facă”, a declarat Adriana Ţicău.
Prezenta propunere de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului („directiva privind permisele de conducere”) urmează propunerii de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier („regulamentul privind tahograful”) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, adoptat de Comisie la 19 iulie 2011.
Cele două propuneri au fost prezentate sub forma unui pachet legislativ urmărind mai buna punere în executare a normelor sociale în ceea ce privește transportul rutier și reducerea fraudelor și a poverii administrative, prin dezvoltarea aspectelor tehnice și mărirea eficienței tahografelor.
Articolul 27 din propunerea Comisiei de modificare a regulamentului privind tahografele prevede eliberarea cartelelor de conducător auto în conformitate cu dispozițiile regulamentului privind tahografele până la 18 ianuarie 2018.
Conform aceluiași articol, cu începere de la 19 ianuarie 2018, cartelele de conducător auto se integrează în permisele de conducere și sunt eliberate, reînnoite, schimbate și înlocuite în conformitate cu dispozițiile Directivei 2006/126/CE.
În cursul negocierilor interinstituționale cu privire la propunerea de regulament referitoare la tahografele inteligente, Consiliul și Parlamentul au convenit să elimine acest articol. (M.S.)