Guvernul a amânat prin OUG 44/2018 sancționarea firmelor care nu s-au dotat cu case de marcat cu jurnal electronic potrivit OG 28/2017 – respectiv până la 1 iunie 2018 contribuabili mari și mijlocii și 1 august 2018 contribuabilii mici -, dar aceste termene rămân în continuare obligatorii.
Iată ce prevede OUG nr. 44/2018:
”Sancțiunea prevăzută la art. 11 alin.(1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 septembrie 2018 pentru operatorii economici care au calitatea de contribuabili mari sau mijlocii, respectiv cu data de 1 noiembrie 2018 pentru operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, pentru săvârșirea, începând cu aceste termene, a faptei prevăzută la art.10 lit.cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Totodată, OUG 44 a prelungit de la 31 iulie la 31 octombrie valabilitatea Avizelor privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale acordate distribuitorilor autorizaţi până la data expirării.