Guvernul a aprobat în primă lectură strategia de privatizare a CFR Marfă

Executivul a aprobat miercuri, în primă lectură, strategia de privatizare a companiei CFR Marfă, urmând ca o hotărâre de guvern în acest sens să fie adoptată după obţinerea tuturor avizelor necesare, a anunţat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, precizând că se va încerca respectarea calendarului propus. CSAT avizase, marţi, proiectul strategiei de privatizare, solicitând ca aceasta să fie făcută numai cu un investitor strategic şi cu plic închis, nu cu strigare, ca la Oltchim.  

“Astăzi s-a aprobat într-o primă lectură hotărârea de guvern privind strategia de privatizare a companiei CFR Marfă. Decizia finală – hotărârea de guvern – va fi luată după parcurgerea etapei privind transparenţa decizională din administraţie şi după ce vom avea avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Vom încerca să facem aceste proceduri cât mai repede, pentru a nu întârzia calendarul pe care ni l-am propus”, a arătat Fenechiu, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că în această etapă consultanţii realizează studiul privind “testul investitorului prudent” – utilizat pentru a se decide dacă o investiţie va oferi o rată adecvată a profitului – şi că Ministerul Transporturilor pregăteşte echipa care se va ocupa de privatizarea CFR Marfă, din care vor face parte şi specialişti de la alte ministere cu atribuţii în domeniu.

“Sperăm din toată inima să respectăm termenele pe care ni le-am asumat cu FMI şi ca privatizarea să fie una reuşită”, a conchis Fenechiu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.