Guvernul a aprobat privatizarea CFR Marfă. Contractul poate fi semnat, dar Ponta vrea avizul CSAT

La o lună şi 4 zile de la anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru 51% din CFR Marfă, Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, privatizarea companiei, astfel că, în sfârşit, poate fi semnat şi contractul cu firma câştigătoare – Grup Feroviar Român (GFR). Însă Ponta a anunţat că va trimite la CSAT hotărârea de guvern, pentru a primi ok-ul şi, astfel, îşi va lua o măsură de precauţie în caz că ar fi “ceva în neregulă” cu privatizareaPotrivit programului de privatizare, în 5 zile de la aprobarea hotărârii de Guvern trebuie semnat contractul, dar lucrurile par să se complice.

Astfel, premierul a precizat că semnarea contractului se va face nu în 5 zile, ci în 60 de zile de la aprobarea HG de astăzi, şi numai cu avizul CSAT – lucru care nu s-a mai întâmplat până acum la nicio privatizare, ceea ce ne duce cu gândul la pasarea către CSAT a responsabilităţii unui eşec. Totodată, GFR trebuie să achite cei 202 milioane de euro ofertaţi abia după aceea.

Concret, potrivit procedurilor de privatizare, banii trebuie depuşi în termen de 60 de zile de la semnarea contractului. Astfel, GFR primeşte un răgaz şi mai mare pentru a face rost de bani.

Boală lungă…

Pe de altă parte, convocarea unei şedinţe a CSAT exact în momentul în care preşedintele Traian Băsescu a plecat în vacanţă pe litoral are puţine şanse de izbândă. Premierul nu se grăbeşte însă, el estimând că, undeva pe la începutul lui septembrie, va fi semnat şi contractul cu GFR, adică în momentul în care el nu va mai fi ministru interimar al Transporturilor.

“Astăzi aprobăm hotărârea de guvern cu CFR Marfă, că văd că nu poate să doarmă adversarul nostru politic”, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei, referindu-se la criticile aduse de preşedintele Traian Băsescu în declaraţia publică de acum două zile.

Premierul a adăugat că va trimite actul normativ spre avizare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), iar dacă şeful statului are informaţii că ar putea apărea probleme, nu trebuie să lase Executivul să persevereze în greşeală.

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor i-a spus că proiectul de act normativ are toate avizele necesare pentru a fi aprobat, cu excepţia celui de la Ministerul Justiţiei.

Victor Ponta a asigurat că îşi asumă răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă, dar a continuat să ironizeze temerile lui Băsescu privind reuşita privatizării.

“Sigur că-mi asum răspunderea, n-am fugit niciodată de răspundere. Aprobăm hotărârea de guvern, o trimitem la CSAT spre aviz, că dacă preşedintele ştie ceva ce noi nu ştim, nu trebuie să ne lase să greşim, trebuie să spună. Văd însă că orice om de afaceri român care nu se înscrie în Mişcarea Populară primeşte un dosar penal din 2004, 2006. Procedura de privatizare a fost tot timpul urmărită de partenerii noştri internaţionali. Eu sper să se finalizeze cu bine”, a punctat Victor Ponta.

Ponta: Mergem la CSAT, informăm 

El a pasat acum către CSAT responsabilitatea privatizării, arătând că, în calitate CSAT, preşedintele ar trebui să sesizeze Guvernul, dacă ştie de vreo neregulă în procesul de privatizare.

“Dar, evident, aşa cum a fost şi la momentul aprobării începerii demersurilor, mergem la CSAT, informăm. Dacă ştie preşedintele ceva ce noi nu ştim, dacă s-a uitat prin conturile firmelor, cred că în CSAT, într-un cadru legal, ne poate spune şi, sigur, mergem mai departe sau, dacă e ceva rău, ce noi nu ştim, sunt convins că nu ne va lăsa să perseverăm în greşeală”, a spus Ponta.

Rezervele lui Băsescu

Traian Băsescu a anunţat, în 22 iulie, că îl va menţine pe Victor Ponta la şefia Transporturilor până în 23 august, cu 2 zile înainte să i se încheie interimatul, arătând că se mai gândeşte dacă să-l învestească ministru pe Ovidiu Silaghi. Până atunci însă, şeful statului consideră că ar fi corect să se semneze contractul de privatizare a companiei CFR Marfă, iar Ponta să şi-l asume.

“Cred că, dată fiind conjunctura de la Transporturi, singura soluţie corectă este ca ministrul interimar al Transporturilor, care cunoaşte şi public a apreciat procesul de privatizare la CFR Marfă, să rămână în funcţie măcar până la semnarea contractului de privatizare”, a spus Băsescu.

Preşedintele a arătat că anunţul potrivit căruia trebuie aşteptat mai întâi avizul Consiliului Concurenţei este “o minciună”, mai întâi trebuind să se semneze contractul.

Băsescu a adăugat că cel care a câştigat licitaţia de privatizare a companiei “caută cu oarecare disperare bani la bănci” şi şi-a exprimat temerea ca acesta se va apuca să taie cu zecile de mii vagoanele pentru a le vinde la fier vechi şi a-şi achita ratele. În aceste condiţii, şeful statului se întreba de unde va avea GFR bani să modernizeze CFR Marfă.

Precizăm că privatizare nu înseamnă vânzare, astfel că investitorul va trebui să restructureze, să modernizeze şi să aducă pe profit compania.

Strategia privind privatizarea companiei CFR Marfă a fost aprobată în şedinţa a CSAT din 5 februarie şi prevedea ca privatizarea să se facă cu un investitor strategic.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.