Guvernul Orban a plafonat, în 6 ianuarie, punctul-amendă la 145 de lei, printr-o ordonanță de urgență (OUG) adoptată pentru a impune măsurile din legea pe care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, dar care a fost atacată de PSD la Curtea Constituțională a României (CCR).
CCR va decide abia pe 29 ianuarie dacă legea este constituțională, astfel că modificarea OUG 114/2018 și alte măsuri fiscal-bugetare importante sunt blocate.
Mai mult: Punctul-amendă a „explodat” la 223 lei, până la o decizie a CCR
În aceste condiții, Executivul a decis adoptarea unei ordonanțe de urgență, care va intra în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, la finalul ședinței Guvernului, că punctul-amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei, fiind eliminată corelarea cu nivelul salariului minim.
În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:
- clasa I: două sau trei puncte-amendă (446 sau 669 de lei);
- clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă (892 sau 1.115 de lei);
- clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă (de la 1.338 la 1.784 de lei);
- clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă (de la 2.007 la 4.460 de lei);
- clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 4.683 la 22.300 de lei).
Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV, clasa a V-a de sancţiuni fiind rezervată companiilor.
“Guvernul a fost nevoit să adopte în prima şedinţă o ordonanţă de urgenţă care să permită intrarea în vigoare a unor măsuri necesare pentru echilibrarea bugetului şi pentru încurajarea economiei şi pentru care şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. (…) Vorbim despre îngheţarea indemnizaţiilor pentru demnitari după majorarea salariului minim şi prin OUG adoptată astăzi nivelul indemnizaţiilor este îngheţat la nivelul lunii decembrie 2019. Vorbim despre suspendarea aplicării prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru aleşii locali până la 1 ianuarie 2021. De asemenea, nivelul sporurilor pentru angajaţii din instituţiile publice a fost stabilit la nivelul cuantumului din luna decembrie 2019 pentru anul 2020”, a spus Ionel Dancă, la finalul ședinței Executivului.
El a adăugat că în acest act normativ nu a fost introdusă interzicerea cumulului salariului cu pensia, pentru aceasta fiind aşteptată o decizie a CCR.
În schimb, a fost eliminată taxa de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic, precum și taxa pe active bancare.
Totodată, prin acest act normativ, a mai spus el, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se desfiinţează la data încetării derulării contractelor aflate în desfăşurare şi pentru care sumele acordate se diminuează la valoarea sumelor primite până la momentul intrării în vigoare a acestei OUG pentru lucrările efectuate şi recepţionate în condiţiile legii.
A fost aprobată şi încetarea de drept a detaşărilor de la privat în sectorul public.