Sumele ce vor trebui restituite de stat, în urma hotărârilor judecătoreşti, reprezentând taxa auto plus dobânda aferentă, cheltuielile de judecată şi alte sume, devenite executorii până la 31 decembrie 2015, vor fi plătite într-un interval de 5 ani, cu plata anuală a numai 20% din valoare, a stabilit Guvernul săptămâna trecută, prin Ordonanţă de urgenţă. Taxa auto instituită de Guvernul Boc în ianuarie 2012, la iniţiativa ministrului Mediului Laszlo Borbely şi amânată pentru 1 ianuarie 2013 – astfel că a fost aplicată de Guvernul Ponta până la 15 martie, după care s-a introdus taxa USL, denumită „Timbru de mediu”, care se încasează şi astăzi – contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti. Acum, premierul Victor Ponta se află între ciocan şi nicovală, întrucât se află în discuţii cu UDMR pentru noul Guvern Ponta 3, în care maghiarii cer din nou şefia Ministerului Mediului.
“Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stablite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”, a decis Guvernul.
În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Sumele de plată vor fi actualizate cu inflaţia, iar graficul de plată a tranşelor anuale va fi stabilit de autorităţi.
Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru plata restanţelor reprezentând titluri executorii deja emise şi pentru care nu a început încă executarea silită.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE. Însă a fost sistată după două săptămâni şi amânată până la 1 ianuarie 2013.
Guvernul Ponta a aplicat Legea 9/2012 până la 15 martie, când a înlocuit-o cu Timbrul de mediu,schimbând formula de calcul. Această manevră a dus la o creştere, în medie, cu 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, astfel, vor polua pentru un interval mai mic.
Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.
Magda SEVERIN