HG privind returnarea supraaccizei către transportatori, publicată în MO

Hotărârea de Guvern nr. 549/17.07.2018 privind condițiile, procedura și termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părți din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor a fost publicată în 26 iulie în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare în 30 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial.

UNTRR mulțumește Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru deschiderea arătată pentru recuperarea unei părți din supraaciza la motorină pentru firmele de transport rutier.

Iată precizările, în comunicatul remis redacției:

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) mulțumește Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru deschiderea arătată cu privire la consultările și elaborarea unui act normativ cu privire la recuperarea supraaccizei la motorină pentru firmele de transport rutier, prin păstrarea raportului existent în precedenta schemă de rambursare, de 57% (4 eurocenți/litru din 7 eurocenți/litru), respectiv, în prezent, 18,3 bani/litru din 32 bani/litru.

Hotărârea 549 din 17 iulie 2018 privind condițiile, procedura și termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părți din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor a fost publicată astăzi, 26.07.2018, în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la 30 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial.

Recuperarea supraaccizei se acordă pentru motorina achiziţionată cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare şi până la data de 31 decembrie 2019. Astfel, operatorii de transport pot solicita restituirea accizei pentru motorina achiziționată începând cu 30 martie 2018.

Reamintim că UNTRR a avut în data de 05.09.2017 o întâlnire cu Prim-Ministrul și Ministrul de Finanțe pe tema impactului majorării accizei la carburanți și soluții posibile de recuperare a acesteia pentru transportatorii rutieri.

În data de 05.10.2017 a avut loc o nouă întâlnire la sediul Guvernului pentru a se analiza impactul creșterii accizei și a prețului petrolului asupra prețului motorinei, prin analiza comparativă a prețurilor de la finalul lunii august (29 august) și începutul lunii octombrie (3 octombrie).

Având în vedere că majorarea accizei a avut un impact semnificativ în creșterea prețurilor la carburanți, Guvernul a confirmat deschiderea ca o parte din supraacciza la carburanți să fie rambursată transportatorilor rutieri.

În acest sens, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai UNTRR, Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Transporturilor (MT), Autorității Rutiere Române (ARR) și Consiliului Concurenței pentru elaborarea unei noi scheme de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri.

În data de 28 decembrie 2017, Prim-Ministrul, Mihai Tudose, Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, și Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, au semnat un Memorandum cu tema ”continuarea aplicării schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 537/2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor”.

Începând cu luna ianuarie 2018, Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, cu sprijinul Prim-Ministrului, Viorica Dăncilă, au continuat demersul precedent, de modificare a Codului Fiscal și elaborare a unui act normativ cu privire la recuperarea accizei la motorină pentru firmele de transport rutier.

UNTRR solicită ca schema de rambursare a supraaccizei să fie pusă în aplicare în mod efectiv și să se aloce sume suficiente pentru onorarea plăților, astfel încât să se dovedească o practică utilă pentru menținerea competitivității firmelor de transport din România, în condițiile în care industria de transport rutier are o contribuție semnificativă în PIB și cel mai mare aport în exportul de servicii al României.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.