Iohannis: Am promulgat Codul fiscal, sunt foarte mulţumit de cum a decurs dezbaterea publică şi votul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Codul fiscal, anunţând că este foarte mulţumit de modul cum a decurs dezbaterea publică între partide şi votul final din Parlament.

“Având în vedere că varianta iniţială a propus o relaxare fiscală pe care am considerat-o prea abruptă, prea multe măsuri de relaxare fiscală dintr-o dată mi s-au părut nepotrivite”, a precizat şeful statului.

“Faptul că a doua oară Codul fiscal a fost aprobat practic în unanimitate a fost un lucru foarte bun şi a arătat că dezbaterea a fost profundă şi responsabilă. Sunt foarte mulţumit de modul în care a decurs dezbaterea publică, inclusiv dezbaterea între partide şi votul final. Din aceste motive astăzi am promulgat Codul fiscal”, a adăugat el.

Codul fiscal aprobat în 24 iunie a fost modificat după numai două luni, legea fiind retrimisă spre revizuire în Parlament de preşedintele Iohannis

Faţă de varianta iniţială a fost amânată până în 2017 eliminarea supraaccizei la carburanţi şi a taxei pe stâlp – decizii asupra cărora au fost de acord şi liberalii, după ce timp de un an s-au declarat adversari înveşunaţi ai acestor biruri impuse de Guvernul Ponta.

Totodată, reducerea cotei TVA de la 24% la 19% (amendament propus de PNL şi acceptat de PSD în prima variantă a Codului fiscal) va fi operată în două tranşe: la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017.

Scăderea impozitului pe dividende de la 16% la 5% a fost şi ea amânată până la 1 ianuarie 2017.

În schimb, a fost reintrodusă posibilităţii consiliilor locale de a majora la 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite – de la 1 ianuarie 2016.

Consens pe biruri

Astfel, Guvernul Ponta nu numai că nu mai reduce cu 20% accizele la motorină şi benzină de la 1 ianuarie 2016 aşa cum promisese în proiectul de lege privind Codul fiscal aprobat de Executiv, dar renunţă şi laeliminarea supraaccizei, impusă la 1 aprilie 2014, cu promisiunea că banii vor fi utilizaţi exclusiv la construirea de autostrăzi – lucru care nu s-a întâmplat.

Cât priveşte taxa pe stâlp (impozitul pe construcţii speciale) introdusă la 1 ianuarie 2014, aceasta fusese „rasă” din Codul fiscal cu începere de la 1 ianuarie 2016, însă acum se amână cu un an eliminarea eicu excepţia taxei pe construcţiile speciale din agricultură, care va dispărea.

Practic, în privinţa acestor biruri s-ar fi revenit, după aproape 2 ani, la situaţia din martie 2014, când nu aveam nici supraacciză, nici taxă pe stâlp.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.