Licitaţiile, eliminate de la firmele private beneficiare de fonduri UE

Beneficiarii de fonduri UE din mediul privat nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă procedura de achiziţii, potrivit unui proiect de Ordin publicat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), care abrogă Ordinul 1.050 din 29 octombrie 2012 privind aprobarea procedurii de atribuire aplicabile beneficiarilor privaţi de proiecte finanţate din instrumente structurale, obiectivul “Convergenţă”.

“Vom elimina procedura de achiziţii pe care beneficiarii din mediul privat sunt obligaţi să o deruleze în prezent. Aceasta este o acţiune logică pentru că aceşti beneficiari cofinanţează proiectele din resurse proprii şi, din acest motiv, sunt interesaţi să utilizeze eficient banii. În plus, beneficiarii din mediul privat nu au experienţă în derularea de proceduri de achiziţii, ceea ce înseamnă că această obligativitate duce la întârzieri sau chiar blocaje în implementarea proiectelor”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, într-un comunicat al MFE.

Dacă valoarea estimată a achiziţiei nu depăşeşte pragurile valorice prevăzute de art. 19 din OUG 34/2006, beneficiarul achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări.

Dacă însă o depăşeşte, beneficiarii privaţi vor aplica procedura simplificată pentru produse, fără să existe o limită valorică superioară de la care să se aplice dispoziţiile OUG 34/2006, iar în cazul contractelor de servicii şi lucrări, beneficiarii privaţi vor aplica procedura simplificată dacă nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de la art. 9 lit. c şi c1 din actul normativ menţionat.

Puteţi vizualiza următoarele documente ce însoţesc Ordinul:

Model 3 contract

Anexa Ordin

Model 1 Nota justificativa

Model 2 cerere oferta

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.