Minea și Morar (CCR): 117 OUG adoptate în 2013. Este imposibil ca statul să se confrunte cu situații extraordinare o dată la trei zile

Ștefan Minea și Daniel Morar, judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), susțin că problema respectării art.115 alin.(4) din Constituție devine una sistemică, din moment ce în ultimul an – 2013 – au fost adoptate 117 ordonanțe de urgență, și că este imposibil ca statul român să se confrunte cu situații extraordinare o dată la trei zile sau chiar o dată la două zile. Ei au arătat că în 2008 au fost adoptate 230 de OUG – dar cel puţin atunci Guvernul Tăriceanu avea doar 20% susţinere pe faţă, spre deosebire de anul trecut, când USL a avut peste 70% majoritate în Parlament. În aceste condiţii, nimic nu împiedică Guvernul să inițieze un proiect de lege care să urmeze procedura de adoptare prevăzută la art. 75-76 din Constituție.

“Legiuitorul delegat ar trebui să manifeste o mai mare atenție atunci când apelează la un instrument legislativ excepțional (ordonanța de urgență) pentru a nu îl transforma într-unul ordinar/general”, atrag atenţia cei doi într-o opinie concurentă.

Aceasta apare în motivarea deciziei CCR privind neconstituționalitatea Legii de aprobare a OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor.

Ștefan Minea și Daniel Morar, semnatarii opiniei concurente la decizie, consideră că ar fi fost necesară efectuarea controlului de constituționalitate și prin raportare la art. 115 alin.(4) din Constituție, text, de asemenea, nesocotit atât de legiuitorul delegat (Guvernul), cât și de cel originar (Parlamentul).

Când se pot adopta OUG, potrivit Constituţiei

Potrivit jurisprudenței Curții referitoare la art. 115 alin.(4) din Constituție, Guvernul poate adopta Ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ:

* existența unei situații extraordinare;

* reglementarea acesteia să nu poată fi amânată;

*urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

În opinia lor, situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență.

Barieră constituțională 

Cei doi judecători arată că, în accepțiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, “inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare, […] constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art.115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și — ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice — în orice domeniu”.

Magistraţii constituţionali precizează că, din analiza notei de fundamentare și a preambulului OUG 77/2013, precum și a expunerii de motive a legii de aprobare a acesteia, nu reies, într-o manieră cuantificabilă, elementele de fapt sau obiective ale situației extraordinare, situația indicată fiind una obișnuită ce a rezultat ca urmare a intervenirii în timp a unor acte normative succesive (începând cu 2009) și reprezentând expresia unei opțiuni specifice a Guvernului de adoptare a unor măsuri în domeniul ce face obiectul ordonanței de urgență.

OUG de oportunitate, nu de situaţie extraordinară

“De asemenea, se remarcă faptul că nu se specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanței de urgență. Expresii de genul ‘îndeplinirea cu eficiență a atribuțiilor instituționale’, ‘necesitatea eliminării riscului’ sau ‘necesitatea asigurării funcționalității autorităților administrației publice locale’ nu pot decât să ducă la concluzia că aceste măsuri ar fi necesare și oportune și nu că, în lipsa acestora, ar fi iminentă afectarea gravă a interesului public. Așadar, situația avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară, astfel încât, pe cale de consecință, nu se poate susține nici existența unei urgențe în adoptarea reglementării criticate. Din contră, motivele care au stat la baza adoptării ordonanței de urgență sunt unele de oportunitate, care, în mod evident, nu pot fi invocate pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență”, afirmă Ștefan Minea și Daniel Morar.

În 5 februarie, CCR a admis sesizarea PDL și PP-DD privind neconstituționalitatea Legii de aprobare a OUG 77/2013, iar motivarea a fost publicată astăzi.  (M.S.)