Ministrul Stroe a decis: Urmăriţii penal din MAI pot concura la funcţii de conducere

Ministrul Radu Stroe a modificat Ordinul nr. 69/2009, pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor, astfel încât angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) puşi sub urmărire penală vor putea participa la concursuri pentru ocuparea unei funcţii de conducere, atât timp cât nu au fost trimişi în judecată. Demnitarul îşi argumentează decizia prin faptul că ordinul în cauză era discriminatoriu, pe de o parte, iar pe de alta „era în dezacord cu prevederile Legii 360/2002, în temeiul căruia a fost emis”. Cu alte cuvinte, timp de 4 ani cât a funcţionat, Ordinul 69/2009 a fost contrar legii şi a fost nevoie să vină Stroe ca să vadă ilegalitatea.

Proiectul de modificare a Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 69/2009, pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor, supus dezbaterii publice la sfârşitul lunii ianuarie pe site-ul instituţiei şi apărut în Monitorul Oficial, a fost necesar deoarece ordinul ăn cauză „era în dezacord cu prevederile Legii 360/2002, în temeiul căruia a fost emis, fapt ce a necesitat punerea în acord a a unor reglementări prin abrogarea alineatului care prevedea că poliţiştii nu trebuie se afle în curs de urmărire penală dacă vor să participe la concursuri pentru ocuparea unei funcţii de conducere”, argumentează un comunicat al MAI.

Drept urmare, ministrul Radu Stroe a emis un nou ordin, OMAI nr. 13/2013, „pentru punerea în acord a reglementărilor respective“, adaugă reprezentanţii MAI.

“Exemplificăm, în acest sens, situaţia unui poliţist/cadru militar care ocupă o funcţie de conducere şi faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale: acesta poate ocupa în continuare o funcţie de conducere întrucât potrivit dispoziţiilor statutare punerea la dispoziţie şi implicit eliberarea din funcţie operează doar în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale/ trimiterii în judecată. Însă, un poliţist/cadru militar faţă de care era începută urmărirea penală, deci aflat în aceeaşi situaţie cu cel din exemplul anterior, nu poate participa la un examen/concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere”, se mai precizează în comunicatull MAI.

Noroc cu Stroe

Cadrul normativ intern relativ la ghidul carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat de Ordinul MAI nr. 69/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, unele dintre condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească poliţiştii şi cadrele militare în vederea participării la concursuri pentru ocuparea unei funcţii de conducere vacante erau acelea de a nu se afla în curs de urmărire penală, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a nu fi puşi la dispoziţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, ale art. 89 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

“Prin urmare, exista deja o condiţie referitoare la neimplicarea poliţiştilor şi cadrelor militare în fapte penale, fapt ce asigura o selecţie din acest punct de vedere a personalului pentru accederea la o funcţie de conducere. Mai mult, din interpretarea textelor normative relative la condiţiile de ocupare a funcţiilor de conducere vacante, reieşea o situaţie discriminatorie în ceea ce priveşte poliţiştii şi cadrele militare care doresc să participe la un examen/concurs pentru ocuparea unei astfel de funcţii, faţă de cei care ocupă o astfel de funcţie“, mai argumentează MAI.

Cum Constituţia României prevede, la art. 23 alin. (11), că “până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, iar acest principiu a fost transpus în cuprinsul art. 65 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, conchide MAI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.