Ministerul Afacerilor Interne a lansat luni, în dezbatere publică, proiectul de modificare şi completare a Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Elevii şcolilor cu profil tehnic auto, care doresc obţinerea permiselor din categoriile B şi BE, vor putea începe şcolile de şoferi începând cu vârsta de 17 ani, în aşa fel încât, la terminarea studiilor, să se poată angaja imediat. Cei care doresc permise din categoriile C şi CE – care până acum erau posibile numai de la 21 de ani -, le pot obţine, după ce promovează examenul, dacă prezintă un certificat de calificare profesională eliberat de Autoritatea Rutieră Română (ARR), însă, până la 21 de ani nu pot conduce vehiculele care aparţin acestor categorii decât pe teritoriul României. O altă noutate este aceea că şcoala pentru şoferii amatori va putea fi începută de candidaţi cu 3 luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Iată tipurile de reglementări instituite de actul normativ:
- eliminarea normelor distincte pentru mopeduri, ca urmare a introducerii acestora în categoria autovehiculelor (AM);
- armonizarea reglementărilor referitoare la categorii sau subcategorii de vehicule cu prevederile legale în vigoare referitoare la noile categorii de vehicule;
- stabilirea condiţiilor ce trebuie să fie îndeplinite de persoanele ce doresc să se înscrie la unităţile autorizate pentru pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere;
- modificarea reglementării privind posibilitatea efectuării cursurilor practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice înaintea împlinirii vârstei minime prevăzute pentru obţinerea permisului de conducere;
- recunoaşterea competenţei conducătorilor auto care au absolvit cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar autorizată/acreditată pentru calificarea profesională de conducător auto, de a conduce pe teritoriul României vehicule din categoria C şi CE înaintea împlinirii vârstei de 21 de ani;
- instituirea unei norme tranzitorii referitoare la situaţia candidaţilor care au fost declaraţi „admis” la proba teoretică, dar nu au finalizat încă examenul pentru obţinerea permisului de conducere
- instituirea unei norme referitoare la situaţia candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada că au absolvit un curs de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013;
- simplificarea procedurii preschimbării permisului de conducere în cazul schimbării numelui, prin eliminarea obligaţiei de a prezenta pe lângă actul de identitate şi documentul care face dovada schimbării numelui. (Magda SEVERIN)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU
vreau si eu sa stiu daca a fost aprobata modificarea oug 195/2002 care a fost pusa in dezbatere publica in data de 18 02 2013?
Încă nu, în 3 aprilie a fost lansată în dezbatere publică varianta finală, completată cu sugestii:
https://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Proiect%20LEGE%20final%20modif%20OUG%20195_2002.pdf
două ştiri aici:
https://www.ziuacargo.ro/stiri/siguranta-rutiera-stiri/examenul-auto-va-fi-filmat-document
şi
https://www.ziuacargo.ro/stiri/siguranta-rutiera-stiri/modificarea-oug-nr-1952002-cine-vrea-sa-conteste-amenda-intai-o-plateste-soferii-bauti-vitezomanii-si-cei-care-nu-acorda-prioritate-raman-pietoni-4-luni-document