Modificări finale la split TVA

Legea de aprobare a OG 23/2017 merge la promulgare!

Ordonanța nr. 23/2017 privind TVA split a fost adoptată în 13 decembrie de Camera Deputaților cu 163 voturi “pentru” și 95 împotrivă, cu modificări, astfel încât măsura va fi obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau aflate în insolvenţă, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori.

Iată noile reglementări adoptate la articolul 2: “Au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii:

a) La 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018;

b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;

c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.